Când trece Bulgaria, oficial, la zona euro: Adio, leva!

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Mai curând decât ne-am fi putut aștepta, vom putea folosi în Bulgaria exclusiv euro. 

Legea privind adoptarea euro în Bulgaria ar putea fi aprobată de Adunarea naţională înainte de finalul verii, a estimat, marţi, adjunctul ministrului de Finanţe, Metodi Metodiev, informează Novinite, conform Agerpres. 

Sofia ar urma să îndeplinească până la finalul anului criteriul privind inflaţia cerut pentru intrarea în zona euro, conform datelor Ministerului de Finanţe, a declarat Metodiev.

Acesta a atras atenţia asupra continuării scăderii ratei inflaţiei, deşi nivelul rămâne insuficient. El a reafirmat posibilitatea ca Bulgaria să solicite un raport de convergenţă extraordinar, după îndeplinirea criteriilor nominale pentru aderarea la euro.

Printre iniţiativele legislative cheie înainte de intrarea în zona euro se află noua lege privind Banca Naţională a Bulgariei (BNB) şi Legea privind introducerea euro. Spre deosebire de Legea BNB, care a fost evaluată în raportul de convergenţă obişnuit, Legea privind introducerea euro nu va avea nevoie de evaluarea Comisiei Europene, a explicat Metodiev.

Deşi Bulgaria şi Croaţia s-au alăturat simultan mecanismului ERM-2 (anticamera euro) în iulie 2020, Croaţia a reuşit să adere la euro la 1 ianuarie 2023. Experţii sugerează că întârzierea Bulgariei în adoptarea euro, în urma neîndeplinirii criteriului privind inflaţia, ar putea amâna intrarea în zona euro, prevăzută iniţial în ianuarie 2025.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel