Călin Popescu Tăriceanu, declarații-cheie: Mi s-a propus să preiau conducerea PNL

Copreședinții ALDE Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin susțin, astăzi, la ora 12:00, o conferință de presă. 

Jurnalista Oana Zamfir a afirmat cu puțin timp în urmă, la Antena 3, că liberalul Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, chemat fiind. Întâlnirea ar fi avut loc marți. Miercuri, ALDE nu a fost la consultările cu preșdintele de la Cotroceni. 

[citeste si]

Iată principalele declarații: 

- Prima remarcă: E o perioadă în care partidele își fac evaluările rezultatelor după alegeri și analizează care sunt opțiunile politice pe care le au în continuare. 

- Rezultatul pe care ALDE l-a obținut la alegeri demonstrează că ne-am atins obiectivul strategic de a fi reprezentați în viitorul Parlament în ambele Camere, cu 20 de deputați și 9 senatori. 

- Al doilea element: Desenarea viitorului politic pentru noi, ALDE, nu poate să se disocieze de votul pe care l-au dat cetățenii. În ceea ce privește ALDE, suntem consecvenți cu poziția pe care am avut-o de mai bine de doi ani, aceea de a avea o colaborare politică în fostul Guvern Ponta și ulterior în Parlament cu PSD.  Am spus foarte clar că vom colabora în continuare cu PSD, această colaborare s-a manifestat concret și la alegerile locale și la cele parlamentare.

- În campanie electorată, am anunțat că vom merge către un guvern de coaliție cu PSD. 

- Ținând cont de rezultatul alegerilor care a dat o majoritate extrem de clară atât partenerilor noștri de la PSD, cât și votul de încredere pe care noi l-am primit, împreună putem să facem majoritatea necesară pentru a forma viitorul guvern. 

- Cred că este de obligația noastră să respectăm voința majoritară a acestei țări. 

- Prin urmare, orice altă formulă politică, așa numita încercare de realizare a unei coaliții de centru dreapta ar veni să înfrângă dorința majoritară a electoratului exprimată în mod extrem de clar și să întoarcă rezultatul acestor alegeri, formulă din care considerăm că nu avem cum să facem parte. 

- Dacă celelalte partide din România găsesc că este utilă o asemenea formulă, este problema lor, dar, în niciun caz, nu au cum să conteze pe participarea noastră. 

- Electoratul liberal din România ne-a dat un mandat de încredere. (...) 

- Pot să vă confirm că au fost numeroase încercări de a fi convinși să ne raliem unei formule de centru-dreapta. Ofertele au început ca la licitație, ni s-a oferit din ce în ce mai mult, doar doar ne vor convinge să acceptăm. Pentru mine, reunificarea mișcării liberale nu este un lucru care să mă lase indiferent. Mi s-a propus să preiau conducerea PNL. Privesc cu mâhnire la ceea ce se întâmplă și nu vreau să introduc cuțitul în rană și nu vreau să vorbesc în termeni peiorativi despre ceea ce s-a întâmplat PNL-ului. PNL are nevoie de o clarificare ideologică. În perspectivă, vom vedea, vom putea să discutăm. 

- Astăzi, inclusiv pentru PNL, trebuie să fie clar că orice opțiune politică trebuie să plece de la voința electoratului. Altfel, înseamnă că nu mai facem politică cu fața către cetățeni și ne rezumăm la găsirea unor soluții care să satisfacă orgolii, poziții personale. Nu-mi schimb poziția și atitudinea. Electoratul ne-a dat un anumit vot, pe care înțeleg să-l respect până la capăt.

- Aceste propuneri care au venit din partea PNL nu le putem lua în considerare, dar le-am spus colegilor cu care am discutat toți cei care doresc să ni se alăture sunt bine veniți și-i așteptăm alături de noi să pună umărul la construcția viitoare a redresării României din punct de vedere politic și economic. 

- Sigur că suntem în discuții în discuții cu PSD, negociem programul de guvernare pe baza programului lor și pe baza programului nostru. Sunt câteva chestiuni pe care le-am discutat, la care ținem foarte mult și vreau să vi le transmit. Plecăm de la câteva lucruri esențiale: restabilirea suveranității României, restabilirea ca prioritate zero a interesului național. Prea mult în ultima vreme am văzut România ca o țară euroconformă. Tot ce se decide la Bruxelles, noi aprobăm, nu avem niciun punct de vedere, nicio obiecție, interesul nostru național pare să se fi transferat la Bruxelles. Să știți că interesul național nu se poate transfera nicăieri, rămâne aici în România. (...) 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel