Buna Vestire, 25 martie 2020. Rostește aceste rugăciuni pentru sănătate

Sărbătoarea Bunei Vestiri, prăznuită pe 25 martie, este legată de vestea adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei din Nazaret.

Buna Vestire sau Blagoveștenia este marcată, în fiecare an, pe 25 martie. De Buna Vestire, este dezlegare la pește. Potrivit tradiției, cine mănâncă pește va fi "sănătos ca peștele în tot anul". De asemenea, în unele zone, se mănâncă și fagure de miere.

Rugăciuni de Buna Vestire 25 martie 2020

Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel Care ai binevoit ca Fiul Tău Cel Unul-Născut să Se întrupeze dintr-o femeie neispitită de nuntă şi să Se facă om pentru a noastră mântuire, Cel Care ai trimis totodată şi pe Gavriil, Arhanghelul Tău, spre a binevesti zămislirea Ta cea fără de sămânţă Sfintei Fecioare Maria, mai înainte de veci rânduită drept locaş al acestei Taine înfricoşătoare, dinainte-cunoscută Ţie şi Cuvântului Celui dimpreună-veşnic cu Tine; Tu însuţi, pentru rugaciunile ei si ale tuturor Sfinţilor Tăi, binevesteşte sufletelor noastre prin Harul Tău iertarea păcatelor şi bucuria cea de neînstrăinat; binecuvântează poporul Tău cu pace; dă-ne să cunoaştem calea pe care, păşind, vom plăcea bunătăţii Tale, şi ne călăuzeşte spre a Ta Împărăţie cerească. Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-tacătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Stapâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti fără de început dimpreună cu Tatăl şi dimpreună-veşnic cu Duhul Tău Cel Sfânt, Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată zidirea; Care ai plăsmuit pe om şi i-ai dat puterea de stăpânire asupra a tot ce ai făcut Tu; Care ai poruncit, ca un Iubitor de oameni, să locuiască în Raiul desfătării, însă el, prin pizma diavolului, alungat a fost din Rai. Or şi după întoarcerea sa în pământul din care a fost luat, nu ai îngăduit făpturii Tale să zacă sub tirania diavolului; ci în anii mai de pe urmă nu Te-ai ruşinat, cu toate că eşti Dumnezeu mai înainte de veci, să iei chip de rob şi din bunătatea Ta să Te naşti dintr-o fiică fecioară; prin proroci ai însemnat naşterea Ta negrăită din ea, trimiţându-l pe Gavriil, Arhanghelul Tău, să binevestească Fecioarei sfânta şi preacurata Ta zămislire dintr-însa; Tu însuţi, Stăpâne, pentru rugăciunile ei şi ale tuturor Sfinţilor, dă-ne să auzim în suflete graiurile Tale ce ne dăruiesc iertarea greşelilor şi bucuria de neînstrăinat. Fă cunoscută poporului calea pe care să meargă, prin care vom bineplăcea bunătăţii Tale, şi ne îndrumă spre a împărăţi dimpreună cu Tine în Ceruri.Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care bine eşti cuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel