Bulgaria, condamnată de CEDO pentru decizia de a expulza un migrant fost militar sirian

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Bulgaria pentru decizia de expulza din ţară un fost militar sirian care a dezertat, fapt ce l-ar expune unor posibile rele tratamente şi i-ar putea fi chiar pusă viaţa în pericol, informează agenţia EFE.

Curtea de la Strasbourg, care a avertizat încă de anul trecut Bulgaria să nu-l expulzeze pe militarul sirian în timp ce-i examinează cazul, a estimat că Bulgaria a încălcat mai multe articole din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, şi anume cele care fac referire la dreptul la viaţă, la interzicerea torturii şi a dreptului la un recurs efectiv în justiţie.

Sirianul, identificat prin iniţialele sale O.D. şi născut în anul 1991, a fost încorporat în anul 2011 în armata siriană, unde a fost trăgător de elită şi a primit instrucţie pentru lansarea de rachete. El a dezertat un an mai târziu şi a trecut în rândurile unei miliţii rebele. În anul 2013 a fugit din Siria în Turcia şi a ajuns în Bulgaria, unde a înaintat o cerere de azil, care însă i-a fost respinsă.

Prin urmare, autorităţile bulgare au dispus expulzarea sa, întrucât au estimat că sirianul reprezintă o ameninţare pentru siguranţa naţională, decizie menţinută în urma recursului formulat de acest, dar care încă nu a fost aplicată.

Judecătorii europeni au considerat însă că de când el a fugit din Siria situaţia în această ţară s-a deteriorat şi s-a constatat de asemenea că dezertorii sau aceia care refuză să ducă la îndeplinire ordinele riscă să fie supuşi unor rele tratamente sau chiar să fie executaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel