Bulgaria condamnă o expoziţie rusă despre "eliberarea" Europei de Est în cel de-al doilea război mondial

Ministerul de Externe bulgar a condamnat miercuri o expoziţie organizată de ambasada rusă la Sofia pe tema "eliberării de nazism a Europei de Est", arătând că a urmat o jumătate de secol de represiune cu "baionetele armatei sovietice", informează Reuters.

Printr-un comunicat, ministerul a cerut misiunii diplomatice a Rusiei "să nu ia poziţie în sprijinul unei pretenţii istorice dubioase" potrivit căreia sosirea în 1944 a forţelor ruse care au transformat Bulgaria într-un satelit al URSS a constituit o eliberare.

Comunicatul afirmă că poziţia Rusiei reprezintă un amestec în afacerile interne ale Bulgariei, care este acum membră a Uniunii Europene şi a NATO.

Recunoscând rolul vital al Uniunii Sovietice în înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, ministerul reaminteşte că puterea de la Moscova a rupt cu forţa legăturile ţărilor din Europa de Est cu restul continentului, în timpul războiului rece. "Baionetele armatei sovietice au adus popoarelor din Europa Centrală şi de Est o jumătate de secol de represiune, suprimarea conştiinţei civice, o dezvoltare economică deformată şi ruperea de ţările europene dezvoltate", arată comunicatul.

În ciuda criticilor, Sofia menţine legături în general prieteneşti cu Moscova; Rusia este principalul furnizor de energie al Bulgariei.

Expoziţia intitulată "75 de ani de la eliberarea de nazism a Europei de Est" urmează să se deschidă lunea viitoare la Centrul Rus de Cultură şi Informaţii din capitala bulgară.

Pe 9 septembrie 1944, la o zi după pătrunderea forţelor Armatei Roşii în Bulgaria, o lovitură de stat a plasat ţara pe orbita Moscovei, unde a fost unul din cei mai obedienţi sateliţi sub regimul comunist, timp de 45 de ani, menţionează Reuters. La 30 de ani după căderea comunismului, statul balcanic, guvernat în prezent de partidul de centru-dreapta GERB, încă nu s-a reconciliat cu propriul trecut. Unii bulgari regretă nivelul scăzut al infracţiunilor, învăţământul şi asistenţa medicală gratuite din perioada comunistă, în timp ce alţii acuză suprimare disidenţei şi a libertăţii individuale.

Susţinătorii Partidului Socialist - fost comunist - bulgar sărbătoresc anual ziua de 9 septembrie şi depun flori la monumentul ostaşilor sovietici. Liberalii şi partidele de extremă dreapta consideră că este o zi neagră şi aduc omagii celor 20.000 de victime decedate în închisori sau executate de regimul comunist din motive politice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel