BUGET 2012: Pensiile vor fi îngheţate iar majorarea salariilor este incertă pentru semestrul al doilea

În proiectul de buget 2012, pregătit de Guvern, pensiile vor fi înghețate pe tot parcursul anului viitor, fără a se preciza majorarea acestora sau a salariilor în semestrul al doilea

Documentul prevede că în anul 2012 valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei, nivelul la care a fost îngheţat încă din 2009, fără referiri la o eventuală majorare a acestuia în partea a doua a anului viitor, scrie Mediafax.

Nici pentru contribuţiile de asigurări sociale nu sunt indicate scăderi pe parcursul anului viitor, acestea fiind menţinute la nivelul actual.

De asemenea, în proiectul bugetului de stat nu se face vreo referire la majorarea salariilor anul viitor.

Pentru câştigul salarial mediu brut este indicată o uşoară creştere la 2.117 lei, faţă de 2.026 lei estimat pentru acest an şi 1.902 lei înregistrat anul trecut.

Fondurile destinate plăţii pensiilor din sistemul public de pensii depăşesc 47 miliarde lei (faţă de 46,2 miliarde lei în acest an), reprezentând 8,1% din PIB. La stabilirea necesarului de fonduri pentru plata pensiilor au fost luaţi în calcul 4.761.000 pensionari plătiţi prin Casa Naţională de Pensii Publice, cu o pensie medie lunară de 747 lei, şi 159.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii, cu o pensie medie lunară de 2.289 lei.

Comparativ, fondul aferent pensiilor a fost calculat în acest an pe baza a 4.780.000 pensionari, cu o pensie medie lunară de 749 lei, şi 155.800 pensionari din sistemul de apărare, cu o pensie medie lunară de 1.755 lei.

Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale sunt estimate la 48,7 miliarde lei, iar cheltuielile totale sunt prognozate la 48,5 miliarde lei.

Dacă lucrurile merg bine dăm OUG în 2012 pentru creșteri salariale și de pensii, afirmă premierul

Emil Boc a afirmat că în bugetul pentru anul viitor nu sunt incluse creşteri de pensii şi salarii, întrucât se porneşte pe varianta prudentă, a unui deficit de 1.9%, urmând ca, dacă analizele din aprilie-mai 2012 vor fi favorabile, să se emită OUG de indexare a pensiilor şi mărire a salariilor.

Boc a explicat că proiectul de buget pentru anul 2012 pleacă de la un deficit de 1,9% şi creştere economică de 2,1. "România are şansele, dacă situaţia din Europa nu se înrăutăţeşte, să meargă până la un deficit pe ESA de 3% în 2012", a mai spus el, explicând că în marja acestui deficit de până la 3% există "şi loc pentru o majorare de salarii şi pensii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel