Brexit: Majoritatea britanicilor susţin că orice acord trebuie să facă obiectul unui referendum

Puţin mai mult de jumătate dintre britanici susţin că orice acord cu privire la Brexit trebuie să fie supus referendumului, relevă un sondaj de opinie publicat miercuri, cu numai două luni înainte ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană, informează Reuters.

Sondajul, realizat de Kantar, arată că 52% dintre britanici sprijină organizarea unui referendum cu privire la un acord, în timp ce 29% se opun. O proporţie de 19% dintre britanici au dat răspunsul nu ştiu.

În privinţa preferinţelor electorale, Partidul Conservator - aflat la guvernare la Londra - ar fi votat de 42% dintre britanici, iar Partidul Laburist de 28% din electorat.

Premierul conservator britanic Boris Johnson este hotărât ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, indiferent dacă va reuşi sau nu să renegocieze acordul încheiat între fostul premier Theresa May şi Bruxelles.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel