Brazilia: Bolsonaro avertizează că nu vor fi bani de salarii în cinci ani dacă nu se aprobă reforma în sistemul asigurărilor sociale

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a afirmat luni că nu vor mai fi bani de salarii pentru funcţionarii publici până în 2024 dacă nu va fi aprobată acum reforma din sistemul asigurărilor sociale, relatează agenţia Xinhua.

Potrivit preşedintelui, ţara nu mai are bani şi nu poate progresa din lipsă de resurse. Brazilia nu poate continua să ducă această povară. Dacă nu facem reforma, până în 2022, 2023, 2024 cel târziu, nu vor mai fi bani pentru plata salariilor angajaţilor federali, a declarat Bolsonaro.

La începutul acestui an, guvernul brazilian a propus un proiect de reformă a sistemului asigurărilor sociale, dar propunerea este profund controversată şi guvernul se confruntă cu o rezistenţă însemnată. Ca amendament constituţional, proiectul de lege are nevoie de o majoritate de două treimi pentru a trece de ambele camere ale parlamentului (Congresul Naţional): Camera Deputaţilor şi Senatul Federal. Criticii se tem că proiectul de lege, departe de a combate privilegiile, pune o povară grea pe lucrătorii mai săraci. Potrivit preconizatelor reglementări, brazilienii vor trebui să lucreze minim 40 de ani pentru a beneficia de o pensie completă.

Reforma stabileşte de asemenea o vârstă minimă de pensionare de 65 de ani pentru bărbaţi şi 62 de ani pentru femei. În unele state braziliene, speranţa de viaţă nu este cu mult mai mare de 65 de ani, ceea ce înseamnă că s-ar putea ca unii lucrători să nu trăiască prea mult pentru a se bucura de pensie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel