Brățările electronice pentru agresori vor fi folosite din 2022. Sistemul va fi implementat în trei județe și în Capitală

Foto Pexels
Foto Pexels

Ministrul Lucian Bode a anunțat că brățările electronice pentru agresori vor fi folosite anul acesta.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că brățările electronice pentru agresori vor fi folosite peste nouă luni. Este vorba despre un proiect pilot care va fi implementat în trei județe și în București, a precizat ministrul Lucian Bode.

Guvernul a aprobat, miercuri, 12 ianuarie, operaționalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică, în conformitate cu prevederile legii aprobate anul trecut. Prin investiția aprobată de miniștri, vor fi cumpărate sisteme informatice, aplicații și echipamente de comunicații.

„Suma prevăzută este de 32 de milioane, care va asigura, pentru început, achiziția a 964 de kituri de monitorizare și a infrastructurii hardware și software pentru următorii trei ani. Până în anul 2025, efortul bugetar va include achiziția unui număr total de 15.000 de kituri pentru monitorizarea electronică”, a explicat Lucian Bode.

Sistemul va fi implementat în trei județe și în Capitală. Primele brățări vor fi folosite spre finalul anului

De menționat că sistemul va fi implementat în trei județe și în Capitală. „După ce realizăm această aceste achiziții, vom operaționaliza acest proiect în trei județe și în municipiul București. Încă nu am luat o decizie. Sunt mai mulți factori care vor concura la o decizie. Vrem să avem, pe de o parte, județe cu un număr ridicat de astfel de situații. În același timp, vrem să vedem și cum ne descurcăm cu semnalul în zone îndepărtate, vom lua cu siguranță un județ de la granița României și sunt mai mulți factori care vor concura la decizia finală pe care noi o vom prezenta public”, a adăugat ministrul Lucian Bode.

„Cu siguranță, vom avea acest proiect pilot implementat în a doua parte a anului 2022”, a precizat ministrul de Interne.

Potrivit statisticii, aproape 45.000 de cazuri de violență în familie au fost înregistrate în România în primele 11 luni ale anului 2021, notează Mediafax.

CITEȘTE ȘI: Episodul ”nu plăti factura”. Florin Cîțu vs. Virgil Popescu. Chirieac: E profund greșit! Guvernul ar trebui să facă ceva

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel