Boris Johnson, îndemn pentru deputați privind Brexit: Singura cale de a merge înainte

Boris Johnson
Boris Johnson

Premierul conservator britanic Boris Johnson i-a îndemnat sâmbătă pe deputaţi să adopte fără întârziere acordul de Brexit încheiat între Londra şi Bruxelles, în deschiderea şedinţei consacrate votului asupra acestui acord, al cărui rezultat se anunţă strâns, transmit AFP, Reuters şi dpa.

"E timpul ca această măreaţă Cameră a Comunelor să se reunească şi să-i unească pe oameni", le-a spus Johnson deputaţilor la începutul şedinţei convocate în mod excepţional sâmbăta, la două zile după anunţarea unui nou acord între Londra şi Bruxelles şi cu 12 zile înainte de data prevăzută pentru retragerea britanică, 31 octombrie.

El a insistat că acordul este "singura cale de a merge înainte şi "cea mai bună soluţie posibilă" pentru "a însănătoşi" ţara.

Orice altă întârziere a Brexitului ar fi "lipsită de sens, costisitoare şi ar submina profund încrederea publică", a mai spus Johnson.

Parlamentul britanic a respins de trei ori acordul de Brexit încheiat cu Bruxellesul de guvernul conservator precedent al Theresei May. Boris Johnson, care a înlocuit-o în iunie, s-a angajat că Marea Britanie va ieşi din UE la 31 octombrie, cu sau fără acord.

Refuzul laburiştilor şi al unioniştilor nord-irlandezi de a susţine acordul cu UE, plus opoziţia liberal-democraţilor faţă de ieşirea din uniune scad şansele ca acesta să treacă de votul Camerei Comunelor. În această eventualitate, conform unei legi adoptate luna trecută, Boris Johnson va fi obligat totuşi să ceară UE o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, solicitare care mai trebuie aprobată şi de liderii europeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel