Emil Boc a declarat, luni seara, că adoptarea în 2009, în timpul guvernării PDL-PSD, a ordonanţei de urgenţă care a permis schimbarea în funcţie a directorilor de servicii deconcentrate a reprezentat o greşeală politică, greșeală care a fost îndreptată doar prin decizia Curţii Constituţionale.
"Prin acea ordonanţă de urgenţă, politicul a fost prea mult", a spus Boc, la postul public de televiziune. În primăvara anului 2009, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care a permis schimbarea în funcţie a directorilor de servicii deconcentrate.
Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat atunci că acest act normativ este neconstituţional.
După acea decizie, Boc a anunţat însă că Guvernul va menţine ordonanţa privind serviciile deconcentrate, susţinând că aceasta permite numiri "pe baza unor criterii de performanţă".
Ulterior, Guvernul a aprobat o nouă ordonanţă de urgenţă în acest domeniu, care modifica regimul de numire în posturi de înalt funcţionar public şi care stabilea că mutarea în cadrul unei instituţii poate fi efectuată şi pe un post de nivel inferior, nu doar de aceeaşi categorie, ca până atunci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu