”Biblioteca de haine”, soluția găsită de patru tinere pentru a reduce impactul asupra mediului. Costul închirierii, de la 50 de cenți la câțiva euro

FOTO: facebook @LENA, the fashion library
FOTO: facebook @LENA, the fashion library

Patru tinere au deschis o ”bibliotecă de haine”, de calitate, la prețuri modice. 

Patru tinere din Olanda au pus bazele unei ”biblioteci” pentru haine, o inițiativă menită să reducă impactul pe care industria modei îl are asupra mediului înconjurător. Astfel, de la ”biblioteca” din Amsterdam se pot împrumuta rochii, tunici, bluze și jachete originale, transmite AFP, notează Agerpres.

Astfel, ”LENA, biblioteca de haine” propune clienţilor să îşi schimbe stilul după cum doresc prin închirierea de haine de calitate. 

”Este pur şi simplu foarte bună”, a declarat cu entuziasm Ikram Cakir, 37 de ani, responsabilă de campanie pentru un ONG. Aceasta revine cu regularitate la ”bibliotecă” și este foarte încântată de inițiativa tinerelor.

”Se cumpără o mulțime de haine și nu se poartă. Cred că este o modalitate foarte frumoasă de a putea purta haine noi fără a epuiza planeta”, a declarat Ikram Cakir pentru AFP.

”Industria modei este una dintre cele mai poluante” 

”Biblioteca” se află pe o stradă aglomerată din Amsterdam și oferă o colecție variată de sute de piese reînnoite, în mod regulat, disponibile de asemenea pentru cumpărare.

Pe fiecare articol vestimentar, o etichetă indică preţul, adesea mare, dar şi costul de închiriere pe zi, acesta variind de la 50 de cenţi la câţiva euro.

”Industria modei este una dintre cele mai poluante din lume”, a explicat Elisa Jansen, cofondatoare a acestei iniţiative, căreia i-a pus bazele în 2014 împreună cu cele două surori ale sale şi cu o prietenă.

În era ”fast fashion” (”modă rapidă”), o persoană obişnuită cumpără, în medie, cu 60% mai multe haine decât în urmă cu 15 ani, iar fiecare articol este păstrat jumătate din timp, potrivit ONU.

”Garderobă partajată”

”Mereu ţinute noi. Benefic pentru planetă. Experimentează cu stilul tău. Testează înainte de a cumpăra”, încurajează un poster din interiorul ”bibliotecii”, care oferă de asemenea, colecţia sa online şi dispune de puncte de predare şi colectare în alte oraşe mari olandeze.

Elisa Jansen ”a lucrat întotdeauna în domeniul reutilizării hainelor”, în special în magazine vintage, după cum a povestit. Însă stilul vintage are limitele sale, nepermiţând achiziţionarea de obiecte noi. ”Aşa s-a născut ideea de a partaja haine dintr-o mare garderobă comună”, a explicat ea.

Fiecare client plăteşte zece euro pentru a deveni membru. Peste 6.000 de persoane deţin un card, însă frecvenţa împrumuturilor variază, a declarat Jansen, care trăieşte la Amsterdam.

Calitatea hainelor este ”cel mai important lucru” în alegerea colecţiei, a declarat ea, iar mărcile sustenabile sunt favorizate.

”Nu veţi găsi aici fast fashion”, a subliniat ea, referindu-se la o tendinţă în care hainele sunt cumpărate la preţuri reduse şi aruncate la scurt timp.

”Acesta este viitorul”

În urmă cu nouă ani, ”eram cu adevărat printre primii”, a povestit cofondatoarea ”bibliotecii”. În Scandinavia au existat şi alte iniţiative similare, însă multe dintre ele au dispărut, a precizat ea cu dezamăgire. În plus, acestea sunt în mare parte online.

”Noi avem un magazin fizic. Aşadar, este ceva complet unic”, a adăugat Jansen.

Găsirea unui model profitabil a durat, a explicat ea, însă iniţiativa din acest cartier la modă din Amsterdam este convingătoare, în special în rândul ”femeilor cu vârste între 25-45 de ani, care vor să facă alegeri conştiente, dar pentru care este, de asemenea, important să se îmbrace bine”.

India Donisi, o bloggeriţă de 35 de ani specializată în vinuri, închiriază în mod regulat haine pentru evenimente. ”Mai presus de toate, este foarte practic”, a declarat ea în timp ce proba o jachetă roz fucsia pe care a descris-o drept ”extravagantă”.

La rândul său, Jansen speră că LENA va inspira mărcile. ”Cred, sincer, că acesta este viitorul (...). Nu putem continua să consumăm şi să producem în acest mod. Sper că alte mărci de îmbrăcăminte vor face chiar ele aşa ceva (...), astfel încât să existe întotdeauna opţiunea de a împrumuta" haine, a declarat aceasta. 

Citește și: Sub presiunea Shein, cel mai mare retailer fast-fashion din lume, H&M se orientează spre clienții de lux: Obiecte vestimentare de 299, 399 sau 749 de dolari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel