Berlinezii, în vizită la Atena, pentru a învăța cum să reducă cheltuielile orașului

atena
atena

Autorităţile din Berlin se pregătesc pentru o vizită de patru zile în luna aprilie, la Atena, pentru a învăţa de la greci noi modalităţi de reducere a cheltuielilor, întrucât orașul land și capitala Germaniei are unul dintre cele mai mari deficite bugetare dintre cele 16 landuri germane, potrivit Der Spiegel, scrie Mediafax.

"Politicienii de la Berlin au venit cu o idee care, deşi pare ridicolă la prima vedere, i-ar putea ajuta să înveţe multe lucruri despre reducerea propriului buget. Pregătesc o călătorie în Grecia", scrie Der Spiegel.

Sub mottoul "Să înveţi din Grecia înseamnă să înveţi să fii victorios", aproximativ 35 de membri ai legislativului şi oficiali ai administraţiei vor călători în aprilie pentru patru zile la Atena cu intenţia "de a lua cunoştinţă despre toate chestiunile financiare ale oraşului şi regiunii".

În 2012, Berlinul a primit 3,3 miliarde de euro de la alte landuri germane, inclusiv de la cele cu situație financiară mai solidă, precum Bavaria, Baden-Württemberg şi Hesse.Potrivit sursei citate, Germania şi-a format în timpul crizei din zona euro reputaţia că dictează Greciei ce trebuie să facă cu proprii bani şi nu invers. Berlinul este, însă, de mult timp pata care afectează reputaţia Germaniei de ţară austeră şi responsabilă fiscal, fiind orașul stat care are încă unul dintre cele mai mari deficite bugetare dintre cele 16 landuri germane.
Prin vizita programată în luna aprilie în Grecia, politicienii nemți speră astfel să beneficieze de câteva ponturi privind măsurile de economisire, având în vedere că, în 2012, țara a reuşit să coboare deficitul bugetar de la 10,9% în 2011 la 8,2%, iar pentru anul 2013 se vizează surplus bugetar primar (excluzând costurile cu plata dobânzilor).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel