Bashar al-Assad, ACORD în Siria pentru evacuare

bashar-al-assad
bashar-al-assad

Presa de stat din Siria a anunţat duminică un acord pentru evacuarea taberei Yarmouk din sudul Damascului, unde jihadiştii din Statul Islamic se infiltraseră printre refugiaţii palestinieni. Potrivit agenţiei SANA, preluată de AFP, şi televiziunii de stat siriene, citată de Xinhua, acordul urmează să intre în vigoare luni, iar rebelii evacuaţi vor putea merge în provinicia Idlib, din nord-estul ţării.

În schimbul dreptului de liberă trecere din Yarmouk, rebelii din Idlib urmează să ridice asediul asupra oraşelor Kafraya şi Foa.

Potrivit Xinhua, Statul Islamic controla circa trei sferturi din tabăra de la Yarmouk, iar Frontul Nusra, legat de al-Qaida, domina restul zonei. Surse din opoziţie au declarat agenţiei Reuters că în încercuire se aflau între 1500 şi 2000 de militanţi.

Armata siriană a asediat violent tabăra Yarmouk şi zona ânvecinată Hajar al-Aswad, asupra căreia a lansat duminică atacuri aeriene. Aceasta nu este menţionată în acordul de evacuare.

Ofensiva, susținută de Siria 

Campania de la Yarmouk face parte din ofensiva mai amplă susţinută de Rusia, în urma căreia forţele guvernamentale siriene şi aliaţii acestora au recucerit deja enclava Ghouta de est, de lângă Damasc, arată Reuters. Nu se ştie deocamdată ce se va întâmpla cu câteva sute de refugiaţi palestinieni, printre care sunt mulţi bolnavi, copii şi femei în vârstă. Tabăra de la Yarmouk era la un moment dat cea mai mare din Siria. UNRWA, agenţia ONU pentru ajutoarele umanitare destinate palestinienilor, a făcut apel la toate părţile combatante să protejeze civilii, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel