Băsescu: E greu să faci măicuțe din băieții de la serviciile secrete

merkel si basescu
merkel si basescu

Președintele Traian Băsescu este alături de omologul său francez, Francois Hollande, și de cancelarul Angela Merkel în chestiunea semnării unui acord UE-SUA, până la finele acestui an, privind activitatea serviciilor de informații, precizând că "băieții de la serviciile secrete" trebuie puși sub control dacă și-au depășit atribuțiile, transmite Agerpres.

"România este solidară cu declarația celor doi șefi de stat și de guvern, Hollande și Merkel, cum de altfel s-au solidarizat toți șefii de stat și de guvern membri ai Consiliului. Vom discuta în perioada următoare, dar există deja creat un 'task force' și cred că nu trebuie să complicăm lucrurile. Acum, ce știu sigur este că e foarte greu să faci din băieții ăștia de la servicii secrete măicuțe. Dar va trebui, dacă au sărit calul, să-i punem sub control", a spus președintele României la finalul summit-ului de la Bruxelles.

Traian Băsescu a fost sunat, ieri, de vicepreședintele SUA, Joseph Biden, cu care a vorbit despre investițiile americane în România, perspectivele economice ale țării noastre sau parteneriatul militar al Bucureștiului cu Washington.

Liderii UE au blamat spionajul scară largă executat de americani, mai ales că printre ținte sau aflat 35 de lideri mondiali, așa cum relevă ultimele dezvăluiri ale lui Edward Snowden, publicate în The Guardian. Una dintre figurile importante aflate pe lista celor interceptați este Angela Merkel, cancelarul Germaniei deplângând neîncredere semănată în relația Bruxelles-Washington.

Franța și Germania doresc să aibă un contact bilateral cu SUA pentru a ajunge la un compromis până la finalul anului" privind activitățile serviciilor secrete, a declarat și președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, potrivit sursei citate.

Șefii de stat și de guvern precizează în textul comun redat de van Rompuy că "adunarea de informații este un element vital în lupta împotriva terorismului". "O lipsă de încredere în domeniu ar putea prejudicia cooperarea necesară în materie de adunare a acestor informații", se mai arată în document.

"Șefii de stat și de guvern au luat notă de intenția Franței și Marii Britanii de a purta discuții bilaterale cu SUA în scopul de a ajunge până la finalul anului la o înțelegere asupra relațiilor reciproce în domeniu. Ei au luat notă de faptul că și alte state UE sunt invitate să se alăture inițiativei. De asemenea, ei au făcut referire la grupul de lucru existent între UE și SUA privind protecția datelor și au cerut un progres rapid și constructiv în activitatea acestuia", mai spune declarația comună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel