Băsescu, directorului FMI: Deciziile populiste pot dezechilibra țara

Traian Băsescu a declarat, marți, la întâlnirea cu directorul FMI, Christine Lagarde, că România este pe drumul cel bun, din punctul de vedere al macrostabilităţii economice. Președintele a adăugat că există pericolul ca prin decizii populiste țara noastră să se dezechilibreze. El a subliniat că această tendință există. 

"Uitându-mă pe cifre, pot constata că decizii populiste pot să dezechilibreze România şi această tendinţă există în acest moment în România", a afirmat președintele, scrie Mediafax.

Traian Băsescu a atras atenția asupra bugetului pentru sănătate. El subliniază că la începutul anilor 2000 era de un miliard de lei, iar acum este de cinci miliarde de lei. Cu toate acestea, președintele spune că asistența pe sănătate s-a diminuat din punctul de vedere al calității. "Se întâmplă ceva cu banii introduşi în sistem, trebuie să privim cu atenţie acest exod", a adăugat Traian Băsescu. Christine Lagarde a declarat că toate căile identificate de Traian Băsescu sunt legitime. Despre sănătate, ea a spus că sumele acordate trebuie cheltuite pentru sănătate și nu pentru altceva.

Privatizarea CFR Marfă.  Economia statului, "un dezastru"

Traian Băsescu a vorbit și despre privatizări. El a atras atenția asupra CFR Marfă. Președintele a precizat că "obiectivul nostru principal trebuie să fie restructurarea companiilor de stat". Lagarde a subliniat că trebuie restructurate companiile de stat pentru a fi cât mai atractive pentru privatizare.

Președintele s-a plâns și de faptul că economia privată performează și cea a statului este un "dezastru".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel