Bărbat decedat în urma unui incendiu. Locuia într-o casă de lemn

Descriere foto:

Un bărbat, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a decedat în urma unui incendiu care a afectat două case de lemn.

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din localitatea bistriţeană Suplai şi-a pierdut viaţa, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa de lemn în care locuia, dar şi imobilul învecinat, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Ambele imobile erau din lemn şi construite foarte aproape unul de celălalt. În momentul în care pompierii au ajuns la locul intervenţiei, incendiul se manifesta generalizat.

'Trei echipaje de pompieri militari de la Secţia Năsăud, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2 de prim ajutor, şi voluntarii de la SVSU Zagra, cu o autospecială, au acţionat preţ de câteva ore pentru localizarea şi lichidarea incendiului, respectiv îndepărtarea elementelor de construcţie care prezentau riscul prăbuşirii. Imediat ce s-a putut asigura accesul în casa de aproximativ 28 de metri pătraţi, pompierii militari au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 69 ani, decedat', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, Marius Rus.

Casa în care a fost găsit bărbatul a ars în totalitate, iar cel de-al doilea imobil a fost afectat în proporţie de 70%. Cauza incendiului este în curs de stabilire.

[citste si]



STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24