Autorităţile bulgare au reţinut 24 de imigranţi ilegali la frontiera cu Grecia

Poliţia de frontieră din Bulgaria a reţinut 24 de imigranţi ilegali şi un traficant la frontiera cu Grecia, a anunţat miercuri Ministerul de Interne de la Sofia, într-un comunicat preluat de Xinhua.

Arestările au avut loc luni seara, în apropiere de Mezek, la circa 290 de kilometri la sud-est de capitală.

Toţi imigranţii erau bărbaţi şi au susţinut că sunt cetăţeni afgani; niciunul nu avea acte.

Călăuza lor era un localnic din satul Liubimeţ, din apropiere. Ministerul a precizat că el mai fusese arestat pentru o infracţiune similară în 2018 şi că ancheta continuă.

Prin Bulgaria trece una din rutele migranţilor către centrul şi vestul Europei. Conform datelor oficiale, autorităţile bulgare au arestat anul trecut 689 de migranţi care au încercat să intre ilegal în ţară; 293 dintre aceştia au fost reţinuţi la frontiera cu Grecia.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28