Atentatul soldat cu 35 de morţi, luni, pe aeroportul Domodedovo din Moscova a fost comis probabil de o femeie kamikaze şi un complice, un mod de operare "obişnuit" pentru rebelii din Caucazul de Nord, a afirmat o sursă din cadrul poliţiei, citată de RIA Novosti.
„Explozia a avut loc în momentul în care presupusa teroristă şi-a deschis geanta", a declarat sursa citată, potrivit Mediafax. „Terorista era însoţită de un bărbat, care se afla lângă ea şi al cărui cap a fost smuls de explozie", a adăugat sursa.
"Nu este exclus ca teroriştii să fi intenţionat să lase explozibilul în sală şi ca explozia să se fi produs accidental", a adăugat oficialul citat.
O altă variantă este ca bomba "să fi fost declanşată de la distanţă, deşi niciun element nu susţine pentru moment această ipoteză", a adăugat sursa citată.
"Astfel, atentatul a fost comis potrivit tehnicii obişnuite folosite de cetăţenii din Caucazul de Nord", a conchis sursa din cadrul poliţiei.
Citeşte şi: Atentat pe cel mai mare aeroport din Moscova. Cel puţin 35 de morţi Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci