Un parlamentar francez al circumscripției Seine-et-Marne a declarat pentru Itele că negociatorul a vorbit la telefon cu suspecții, care și-au exprimat dorința de a muri ca martiri, conform Itele.
Potrivit presei franceze, cei doi presupuși atacatori ai redacție Charlie Hebdo au luat un ostatic într-o tipografie din comuna Dammartin-en-Goele, după aproape 50 de ore de la masacrul din Paris. Forțele de ordine au încercuit clădirea și cel puțin 5 elicoptere survolează zona.
"Doi tineri fără istorie", îi descrie pe Chérif şi Saïd Kouachi educatorul de la Centrul Monédières din Treignac, în Corrèze, unde cei doi au fost internaţi din 1994 şi până în 2000, scria Le Figaro. Acest centru, care aparţine Fundaţiei Claude-Pompidou, este o Casă de copii cu caracter social (MECS). Acest tip de instituţie este specializat în primirea minorilor, plasaţi acolo de către Protecţia Judiciară a Tinerilor, Ajutorul Social pentru Copii sau un judecător.
În 1994, pe când aveau 12 şi 14 ani, copiii au fost plasaţi în acest centru deoarece mama lor nu se ocupa de ei. Atât femeia, care a decedat în 1995, cât şi copiii aveau să rămână în centru timp de şase ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu