Așa arată Leon, primul tren fabricat integral în România, de Electroputere VFU Paşcani FOTO/VIDEO. Are ferestre panoramice, fotolii rabatabile şi scaune ergonomice

Trenul Leon, fabricat integral în România, vine în întâmpinarea călătorilor cu mai multe condiții de confort la standarde europene ridicate. 

UPDATE: Electroputere VFU Paşcani ar putea fabrica 24 de trenuri pe an, a declarat, joi, Gruia Stoica, preşedinte Grampet Group, la ceremonia de lansare a trenului automotor Leon, primul tren fabricat integral în România după mai bine de opt decenii.

"În momentul de faţă putem să facem două trenuri pe lună. Asta înseamnă vreo 24 de trenuri pe an. Chiar sunt surprins că românii noştri doresc să cumpere trenuri. Vorbim de privaţi", a spus Gruia Stoica.

Acesta a menţionat că 62% din reţeaua naţională de căi ferate este fără electrificare, iar Comisia Europeană insistă să cumpărăm trenuri electrice deşi şi avem nevoie şi de cele diesel, moderne, care au un nivel redus al emisiilor.

Întrebat de jurnalişti dacă grupul intenţionează să intre pe segmentul de transport de călători, preşedintele Grampet Group a precizat că deocamdată nu are "în calcul acest lucru", pentru că ar intra într-o contradicţie cu partenerii care operează pe acest segment. Cu toate acestea, Stoica a declarat jurnaliştilor că trenul ar urma să intre în circulaţie săptămâna viitoare sau sau cel mai târziu începând cu luna iulie, dar nu a dorit să ofere amănunte privind ruta sau operatorul de transport.

--- 

Leon este primul tren fabricat integral în România. Este proiectat şi construit de Electroputere VFU Paşcani, companie membră a Grampet Group. Urmează a fi lansat la Gara de Nord, astăzi, într-o ceremonie care va sărbători revitalizarea industriei feroviare autohtone, anunță reprezentanţii companiei. După lansare, trenul Leon va parcurge apoi un traseu simbolic de la Gara de Nord până la Gara Băneasa.

Trenul are trei vagoane și 145 de locuri. Este primul automotor DMU (Diesel Multiple Unit) fabricat integral în România după mai bine de opt decenii. Cu peste 30.000 de km de teste la activ, trenul automotor Leon este certificat CE şi poate circula oriunde în Europa, precizează reprezentanţii companiei.

”Compus din trei vagoane, dispune de 145 de locuri - 11 VIP şi 134 pentru clasa a II-a. Cu un design modern şi confortabil, fotolii rabatabile şi scaune ergonomice, Leon respectă toate standardele europene în materie de siguranţă şi calitate. Vagoanele sunt izolate fonic şi dotate cu sistem de supraveghere video, senzori de incendiu, interfoane care permit comunicarea directă cu mecanicul în caz de urgenţă şi sisteme audio-vizuale de informare”, se precizează în comunicat.

Călătorii vor avea la dispoziţie spaţii speciale pentru aşezarea bagajelor voluminoase şi a bicicletelor, ferestre panoramice, măsuţe rabatabile şi lumini de citit, prize de 230V şi USB pentru alimentarea dispozitivelor. Leon este echipat cu facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă - rampe speciale de acces şi alte spaţii dedicate cu precădere lor.

"Compus din trei vagoane, dispune de 145 de locuri - 11 VIP şi 134 pentru clasa a II-a. Cu un design modern şi confortabil, fotolii rabatabile şi scaune ergonomice, Leon respectă toate standardele europene în materie de siguranţă şi calitate. Vagoanele sunt izolate fonic şi dotate cu sistem de supraveghere video, senzori de incendiu, interfoane care permit comunicarea directă cu mecanicul în caz de urgenţă şi sisteme audio-vizuale de informare" mai precizează comunicatul companiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel