Armata ucraineană a lovit un pod folosit pentru aprovizionarea forţelor ruseşti din sudul Ucrainei

 Foto Agerpres
Foto Agerpres

Armata ucraineană a lovit un pod folosit pentru aprovizionarea forţelor ruseşti din sudul Ucrainei.

Armata ucraineană a lovit sâmbătă un pod din regiunea ocupată Herson, vizând o rută de aprovizionare a forţelor ruseşti, în condiţiile în care se pregăteşte pentru o contraofensivă majoră, a declarat un oficial regional ucrainean. Atacul a vizat podul Darivski peste râul Ingulets, folosit pentru aprovizionarea trupelor ruseşti, la câteva zile după ce un pod important peste Nipru, din apropiere, a fost de asemenea lovit, a declarat un consilier al guvernatorului regiunii care se află pe teritoriul controlat de Ucraina.

"Fiecare pod este un punct slab pentru logistică şi forţele noastre armate distrug cu pricepere sistemul inamic. Aceasta nu este încă eliberarea Hersonului, ci un pas pregătitor serios în această direcţie", a scris oficialul, Serhi Hlan, pe Facebook.

Şeful adjunct al autorităţii regionale instalate de Rusia a declarat că podul a fost lovit de şapte rachete de la sistemele de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS) furnizate de Occident, dar că poate fi încă folosit, a relatat agenţia de presă TASS. Niciuna din afirmaţiile părţilor nu au putut fi verificată independent de Reuters. Armata ucraineană a folosit arme cu rază lungă de acţiune furnizate de Occident pentru a lovi liniile de aprovizionare şi depozitele de muniţie ale forţelor ruseşti, în efortul de a schimba cursul războiului şi de a pregăti o contraofensivă în regiunea Herson, conform Rador.

VEZI ȘI: Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru afaceri externe, Josep Borrell, a condamnat ferm sâmbătă atacul rusesc asupra portului ucrainean Odesa 

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru afaceri externe, Josep Borrell, a condamnat ferm sâmbătă atacul rusesc asupra portului ucrainean Odesa şi a criticat Moscova pentru agresiunea împotriva unei ţinte cruciale de export de cereale, la o zi după ce a semnat un acord de deblocare a exporturilor ucrainene de cereale din fosta republică sovietică.

UE condamnă ferm atacul cu rachete ruseşti asupra portului maritim din Odesa. Lovirea unei ţinte esenţiale pentru exportul de cereale la o zi după semnarea acordurilor de la Istanbul este deosebit de condamnabilă şi demonstrează încă o dată dispreţul total al Rusiei faţă de dreptul şi angajamentele internaţionale, a scris Borrell pe Twitter.

Autorităţile ucrainene au raportat sâmbătă un atac rusesc asupra portului comercial din Odesa, un punct cheie pentru exportul de cereale prin Marea Neagră.

Inamicul a atacat portul maritim comercial cu rachete de croazieră din clasa Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea ucraineană, în timp ce două au lovit infrastructura portului, au relatat surse ucrainene din Odesa, potrivit Ukrinform - relatează EFE.

Ukrinform aminteşte apoi rolul cheie al acestui port pentru exportul de cereale, precum şi acordul încheiat vineri la Istanbul cu Rusia în acest domeniu.

Acest acord, încheiat sub auspiciile Turciei şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, prevede un coridor maritim pentru a atenua criza alimentară cauzată de blocada rusă asupra porturilor ucrainene din Marea Neagră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel