Angel Tîlvăr, la  a 60-a ediție a Conferinței de Securitate de la München

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, au participat la cea de-a 60-a ediție a Conferinței de Securitate de la München, desfășurată în perioada 16 -18 februarie 2024.

Evenimentul anual, unul dintre cele mai importante și prestigioase forumuri globale dedicat dezbaterilor pe teme de securitate, a reunit lideri de stat și de guvern, miniștri de externe și ai apărării, comandanți militari, consilieri de securitate, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai societății civile.

În cadrul acestei ediții, agenda Conferinței a fost centrată pe teme actuale și esențiale pentru securitatea globală, incluzând apărarea, ordinea mondială, securitatea umană, sustenabilitatea și inovațiile tehnologice. Discuțiile au abordat provocări precum consolidarea securității euro-atlantice, sprijinul continuu pentru Ucraina, situația de securitate din regiuni strategice ca Orientul Mijlociu, Marea Roșie, zona Indo-Pacific și Sahel, precum și emergența unor noi riscuri la adresa securității.

În acest context, ministrul Tîlvăr a evidențiat importanța colaborării internaționale și a dialogului constructiv: „Participarea echipei de conducere a Ministerului Apărării Naționale la MSC 2024, un format consacrat de dezbateri si întâlniri bilaterale, a fost o oportunitate excepțională de a aborda și dezbate cele mai presante provocări de securitate ale momentului. Este crucial să lucrăm împreună, să împărtășim idei inovatoare și să dezvoltăm strategii și politici eficiente pentru a face față acestor provocări. Unitatea și colaborarea sunt cheia succesului nostru comun”.

Pe lângă sesiunile plenare și dezbaterile de grup, ministrul apărării naționale a avut întâlniri bilaterale cu omologi din diferite țări, consolidând astfel relațiile bilaterale în domeniul apărării, discutând despre situația de securitate și despre modalități de aprofundare a cooperării în domeniul apărării și securității.

Într-o întrevedere cu omologul german, Boris Pistorius, ministrul roman a mulțumit pentru găzduirea conferinței și a salutat angajamentul ferm al Germaniei în sprijinirea aliaților estici prin contribuția importantă la misiunea de poliție aeriană din România în anul 2023 și angajamentul asumat pentru anul viitor. Oficialul român a evidențiat oportunitățile și perspectivele de cooperare industrială între companiile românești și germane, dar și necesitatea de a consolida această componentă a cooperării bilaterale, în beneficiul ambelor părți.

Conferința de Securitate de la München rămâne un pilon esențial în arhitectura securității internaționale, oferind o platformă unică pentru schimbul de idei și pentru promovarea păcii și stabilității globale. Participarea României la acest eveniment subliniază angajamentul țării noastre față de securitatea euro-atlantică și contribuția sa activă la eforturile colective de menținere a păcii și a ordinii internaționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel