Ceferiştii se pregătesc de grevă.
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cea mai importantă organizație sindicală a lucrătorilor din sectorul feroviar din România, afiliată la Blocul Național Sindical, face cunoscut publicului că în data de 15 septembrie 2023 va iniția o grevă de avertisment. Scopul acestei acțiuni este să atragă atenția asupra situației dificile în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social între angajații din domeniul feroviar și autoritățile statale.
"Precizăm că întreaga procedură legală de declanșare a conflictului de muncă, potrivit dispozițiilor legale în materie, a fost parcursă iar “detaliile” prin care s-a încercat amânarea sau anularea protestului nostru au fost la rândul lor, depășite, rezolvate" anunţă reprezentanţii CFR prin intermediul unui comunicat oficial.
"Din păcate, așa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problematica căii ferate, aflată, așa cum bine se știe, de ani și ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiștii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorități formulată cu claritate și public de către lucrătorul feroviar" mai spun liderii de sindicat.
Iată doar câteva dintre motivele invocate de angajaţii CFR, aşa cum sunt amintite în nota publică:
Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.
Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.
Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern. Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema.
Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.
Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.
"Trebuie doar să mai amintim despre condițiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalații, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigențele siguranței circulației feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii și improvizațiilor inginerilor și lucrătorilor feroviari.
Ca atare, cerem mass media și societătii românești, în ansamblul acesteia, să ofere atenție grevei de avertisment pe care o organizăm și solicităm înțelegere tuturor beneficiarilor de transport fața de acțiunea noastră de protest social.
Dacă am ajuns în acest punct, asta înseamnă că tot ce se putea discuta s-a discutat și tot ce se putea negocia s-a negociat. Nici un fost ministru al transportului și nici actualul nu va putea spune că Federația Naționala Feroviară Mișcare Comercial Vagoane nu a dat dovadă de flexibilitate și înțelegere și nu a avut răbdarea cuvenită. Insă, nici răbdarea nu s-a dovedit a fi o soluție.
De această dată însă, colegii noștri, ceferiștii sindicaliști din România, ne-au mandatat să anunțăm întreaga societate că pe 15 septembrie 2023, greva noastră de avertisment vine să atragă atenția asupra unor teme care nu mai pot fi ținute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului.
Problemele sunt foarte grave și privesc direct economia și societatea românească" se mai arată în comunicatul transmis de Federatia Națională Mișcare Comercial Vagoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu