Andrei Năstase, tatuaj inedit cu semnificație

andrei_nastase
andrei_nastase

Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, și-a tatuat un mesaj pe umărul drept, care pare să le fie adresat dușmanilor tatălui său, a cărui semnificație ar fi că, dacă esti destul de puternic, nimeni nu te poate ataca.

Fiul fostului premier Adrian Năstase, care se află în prezent încarcerat în penitenciarul Jilava, şi-a tatuat pe trup o expresie latină din lucrarea unui istoric roman , "Despre regi militari”.

”Si vis pacem, para bellum”, adică ”Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război", este mesajul inedit al tatuajului pe care tânărul și l-a făcut pe umărul drept, potrivit Cancan.ro, un mesaj care ar putea să fie adresat duşmanilor tatălui său.

Expresia îi aparţine istoricului Publius Flavius Vegetius Renatus şI a folosit-o în lucrarea "Despre regi militari", volumul al treilea, fiind de obicei interpretată astfel: o societate puternică este puţin probabil să fie atacată de către duşmani.

Invitat la începutul lunii iulie la Antena 3, Andrei Năstase declara că tatăl său nu a avut cum să se apere: ”Adrian Năstase n-a avut cum să se apere. Adrian Năstase a încercat, dar n-a reuşit", tânărul precizând ulterior că își va dedica viața pentru a reabilita numele taălui său.

"Vreau să vă spun că eu, ca fiu al lui Adrian Năstase, îmi voi dedica viaţa să-l pun pe Adrian Năstase acolo unde e locul. El nu merită. Timp de 20 de ani, familia lui a avut 20 de milioane de membri. Îmi voi dedica viaţa să scot la iveală toate neregulile care au dus la această condamnare politică".

Pe numele lui Adrian Năstase a fost deschis un nou dosar penal. Fostul premier este cercetat de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în locuinţa lui anchetatorii au găsit, în urma tentativei de sinucidere, 399 de cartuşe, pentru care nu are autorizaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel