Andrea Nahles, noul lider SPD, Germania

Partidul Social Democrat Germania îşi numeşte la conducere prima femeie, Andrea Nahles.

Biroul executiv al Partidului Social Democrat (SPD) din Germania se întâlneşte marţi şi este de aşteptat să o numească pe Andrea Nahles ca prima femeie preşedinte a formaţiunii, după ce Martin Schulz a demisionat în contextul tulburărilor din partid privind noul acord de coaliţie cu conservatorii, potrivit dpa.

Andrea Nahles, care conduce grupul parlamentar al partidului, mai trebuie confirmată în postul de preşedinte la un congres al partidului care ar urma să fie organizat în interval de trei luni. Partidul a fost nevoit să acţioneze rapid pentru a ocupa locul de preşedinte al partidului lăsat vacant de Schulz în contextul în care se pregăteşte pentru un vot decisiv în rândul a peste 460.000 de membri privind acceptarea sau respingerea acordului de coaliţie cu blocul conservator al cancelarului Angela Merkel.

În vârstă de 47 de ani, Andrea Nahles a devenit cunoscută în politică în perioada agitată a ultimului guvern SPD din urmă cu 15 ani când, din poziţia de parlamentar de stânga, a contribuit la o rebeliune în cadrul partidului împotriva reformelor sociale dure ale acestuia.

[citeste si]

Membră a SPD de la vârsta de 18 ani, Andrea Nahles este creditată cu faptul că a ajutat la convingerea membrilor partidului de a începe negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare cu un discurs înflăcărat la un congres special al formaţiunii în ianuarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel