Fitch Ratings decide la sfârșitul acestei săpătămâni ratingului suveran al României, care se situează în prezent la limita inferioară a categoriei investment grade, cu perspectivă negativă. Economistul Adrian Negrescu a explicat în exclusivitate pentru DC NEWS la ce ar trebuie să ne așteptăm.
"Este de așteptat ca agențiile de rating să dea o gură de oxigen Guvernului de la București, în contextul măsurilor de austeritate impuse în ultima lună și care urmează probabil prin pachete 2 și 3. Altfel spus, agențiile de rating ne vor da un pașaport în alb, așteptând să vadă dacă și celelalte măsuri de reformă ce vizează reducerea cheltuielilor bugetare vor fi puse în practică. Este doar o fotografie de moment, este doar un răgaz pe care îl acordă autorităților române în tentativa de a reduce cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană raportat la PIB. Dacă nu ne vom face temele, dacă nu vom reduce din cheltuielile bugetare, dacă nu vom estima așa cum trebuie dinamica României, mi-e teamă că în viitor, în următoarele luni, agențiile de rating pot reveni din nou să sancționeze România pentru lipsa apetitului pentru reforme", ne-a spus Adrian Negrescu.
Adrian Negrescu: Lunile acestea vor fi pline de provocări
Întrebat cât timp are România pentru a reveni pe făgașul normal, Adrian Negrescu a spus: "Avem un răgaz de șase, până la opt luni, timp în care să demonstrăm într-adevăr că suntem capabili să reducem cheltuielile, să reducem deficitul bugetar, să ne încadrăm pe o traiectorie predictibilă din punct de vedere financiar. Lunile acestea vor trece destul de repede și vor fi pline de provocări, având în vedere că vom intra în sezonul de iarnă, iar cheltuielile statului vor crește pe măsură ce impactul măsurilor de austeritate vor intra în vigoare.
Cert este că suntem în momentul de față cu spatele la zid. (...) Ne-am tăiat singuri craca de sub picioare atunci când am estimat în legea bugetului că vom avea o creștere economică de 2,5%, că vom avea venituri cu 19% mai mari decât anul trecut, motiv pentru care și cheltuielile le-am trecut ca fiind mai mari decât în 2024. Ei, în această situație este de așteptat ca rectificarea bugetară care va urma în perioada următoare să taie drastic din aceste estimări SF pe care, într-un mod absolut inconștient, cei care au construit bugetul pe 2025 l-au făcut și care iată influențează inclusiv perspectiva agențiilor de rating în ceea ce privește dinamica economică a României".