Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, a propus joi Adunării Generale a Acţionarilor revocarea membrilor Consiliului de Administraţie din cadrul companiei SALROM în urma raportului corpului de control care a evaluat situaţia de la Salina Praid.
"Am propus Adunării Generale a Acţionarilor, care coordonează parte din activitatea Consiliului de Administraţie, includerea pe ordinea de zi a revocării cu justă cauză a membrilor CA în temeiul articolului 137, aliniat 4, din Legea 31/90", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, transmite Agerpres.
"Există informaţii din 2006 care anunţau că urmează să se întâmple dezastrul de la Praid"
Acesta a precizat că decizia de propunere a revocării celor cinci membri ai CA este bine documentată şi are ca fundament atât informaţii din interiorul ministerului, cât şi raportul de control al Corpului de control al Primului-Ministru.
"Există informaţii din 2006 care anunţau că urmează să se întâmple dezastrul de la Praid şi care au fost desconsiderate. Aceste informaţii erau cunoscute de SALROM, de Apele Române, de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi erau şi în atribuţia ministerului de a se asigura că ele vor fi utilizate", a explicat Miruţă.
Acesta a mai declarat că, în prezent, suntem în faţa "unei neputinţe a statului român, în care instituţii cu atribuţii extrem de specifice şi-au pasat responsabilitatea până când natura n-a mai avut răbdare" pentru că apele pârâului Corund au săpat în interiorul salinei, au erodat albia şi s-a produs evenimentul din luna mai. Potrivit, acestuia, există expertize oficiale care arată ce trebuia să se întâmple la Salina Praid cu devierea apei, dar şi studii internaţionale cu riscul inundării salinei care nu au fost luate în considerare.
"Având în vedere existenţa unui prejudiciu, cuantificarea acestuia urmează să fie măsurată exact", a menţionat Miruţă.
"O vină colaterală"
Miruță a mai declarat că accidentul de la Praid s-a petrecut dintr-o vină colaterală, multiplă, a SALROM, a Apelor Române, a ANRM, probabil Conversmin şi Ministerul Economiei.
"Eu pot să decid despre ceea ce se întâmplă la SALROM, iar despre Apele Române şi ANRM decid ministerele de linie corespunzătoare. Acolo există nişte contracte betonate, încheiate nu de mult timp, cu nişte indicatori de performanţă care sunt îndepliniţi doar dacă te trezeşti dimineaţa şi te uiţi pe geam", a mai spus ministrul.
Acesta a mai precizat că decizia de demitere a directorului general de la SALROM va fi atributul noului Conisliu de Administraţie al companiei, în termen de 30 de zile.
Ce soluții sunt pentru Salina Praid
Ministrul Economiei a mai afirmat că, la Praid, există varianta scoaterii apei şi reutilizarea salinei, dar riscul de prăbuşire este mare, iar costurile sunt de circa 45 de milioane de euro.
"Există şi un alt studiu care propune în faza incipientă exploatarea sării de pe latura cealaltă a muntelui şi este de vreo opt ori mai ieftin. Dacă studiile finale vor menţine aceste variante intermediare de studiu care mi-au fost aduse la cunoştinţă, aceasta va fi soluţia continuare a exploatării din latura cealaltă a muntelui, practic începerea unei galerii noi", a explicat ministrul.
Conform acestuia, în cazul Praid au fost sesizate DNA şi Ministerul Public. "E la latitudinea celor de la Ministerul Public să analizeze aceste vinovăţii. Din punctul din punctul meu de vedere cuantificarea prejudiciului se va distribui cu responsabilităţi proporţionale celor care au avut această responsabilitate", a mai afirmat Radu Miruţă.
Ministrul Economiei: Directorului SALROM i-a fost mărit salariul la 38.000 de lei, după izbucnirea crizei de la Praid
Reamintim că ieri, ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat că directorului societăţii SALROM i-a fost mărit salariul de la 32.000 de lei la 38.000 de lei, la puţin timp după tragedia de la Praid, decizia fiind luată de Adunarea Generală a Acţionarilor.
„Vă dau un exemplu de la Ministerul Economiei, unde sunt de câteva zile. Ministerul Economiei este acel minister cu foarte multe companii de stat. A doua sau a treia zi după ce s-a întâmplat tragedia de la Praid, când întreaga Românie era îngrijorată, erau acolo forţele statului român care încercau să limiteze impactul, directorului Salrom i-au mărit salariul. 38.000 de lei de la 32.000, pe 28 mai 2025”, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruţă, miercuri seară, la B1 TV.
„Adunarea Generală a Acţionarilor a decis mărirea acestei indemnizaţii. Doar bucata fixă, că mai au şi o bucată variabilă. Cuprumin, Institutul de Cercetări în Transporturi, 50.000 de lei pe lună, sumă fixă... Mai au o componentă variabilă care creşte. E drept asta? Nu e drept”, a mai spus ministrul Economiei.