Oficiali de rang înalt în domeniul financiar din întreaga lume se vor reuni la Washington săptămâna următoare, în contextul războiului din Orientul Mijlociu, care a provocat economiei mondiale un al treilea şoc major după pandemia de COVID şi invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, transmite Reuters.
În ultimele zile, mai mulţi oficiali de la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au avertizat că îşi vor revizui, în jos, previziunile privind creşterea economică globală dar îşi vor majora previziunile privind avansul inflaţiei ca urmare a războiului, avertizând că pieţele emergente şi ţările în curs de dezvoltare vor fi cel mai afectate de creşterea preţurilor la energie şi întreruperea aprovizionării.
Înainte de izbucnirea războiului din Iran pe 28 februarie, ambele instituţii se aşteptau să îşi îmbunătăţească previziunile, având în vedere rezistenţa economiei globale, chiar şi în urma tarifelor vamale suplimentare impuse de preşedintele SUA, Donald Trump. Însă războiul din Iran a produs o serie de şocuri care vor afecta creşterea economică şi combaterea inflaţiei.
Citiţi şi: Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcări ale armistiţiului de Paşte
Acum scenariul de bază al Băncii Mondiale arată spre o creştere de 3,65% a economiilor emergente şi în curs de dezvoltare în 2026, în scădere de la 4% în octombrie, dar avertizează că această cifră va scădea până la 2,6% dacă războiul durează mai mult. Inflaţia în aceste ţări este acum prognozată să atingă 4,9% în 2026, în creştere faţă de estimarea anterioară de 3%, şi ar putea creşte până la 6,7% în cel mai rău caz.
De asemenea, FMI a avertizat săptămâna trecută că aproximativ 45 de milioane de persoane suplimentare s-ar putea confrunta cu insecuritate alimentară acută dacă războiul persistă şi continuă să perturbe livrările de îngrăşăminte necesare acum.