Dacia Striker este cel mai nou model al companiei şi a fost lansată oficial. Deşi arată ca un SUV, sunt câteva lucruri care o diferenţiază.
Vicepreşedintele DACIA, Frank Marotte, a explicat care sunt noutăţile pe care le aduce acest model. Declaraţiile au fost făcute la lansarea modelului Striker la Milano.
"Este mai lung pentru a oferi mai multă flexibilitate și spațiu în portbagaj. Am dorit să avem 600 de litri, ceea ce înseamnă că a trebuit să extindem portbagajul. Exact de asta aveam nevoie. Ampatamentul este același (n.n. – ca și la Bigster), așa cum se vede. Așadar, spațiul interior (n.n. – rezervat pasagerilor) rămâne același, iar lățimea este, de asemenea, aceeași. Practic, habitaclul are dimensiuni similare. Dar am dorit să oferim anumite caracteristici ale produsului care să corespundă pe deplin combinației dintre nevoile și așteptările clienților. Așadar, ne-am dorit să oferim o experiență de conducere plăcută, combinată cu o poziție de ședere mai joasă (n.n. – decât în cazul unui SUV).
Chiar dacă punctul cel mai înalt al mașinii este mai ridicat decât la un sedan sau un hatchback obișnuit. Am făcut acest lucru pentru a le oferi clienților o vizibilitate bună asupra a ceea ce se întâmplă în jurul lor. Ne-am dorit să oferim flexibilitate și spațiu, cum am spus. Ne-am dorit, de asemenea, să oferim capacități off-road. Nu doar prin intermediul grupului motopropulsor, ci și prin garda la sol. Am vrut să punem accentul pe design. Așa că am extins puțin silueta, lungimea. Asta ne-a permis un design frumos al ușilor din spate. În ceea ce privește calitatea interiorului, ceea ce am vrut să obținem este un nivel bun de confort pentru condusul pe distanțe lungi. Care este, într-adevăr, mai ridicat decât cel pe care îl găsiți de obicei la un SUV. Istoric vorbind, sedanurile sau hatchback-urile sunt mai confortabile din punct de vedere al manevrabilității. Așadar, am dorit să oferim o acustică mai bună, un control mai bun al zgomotului și un confort sporit al scaunelor. Și, în ansamblu, o calitate percepută a interiorului care este superioară. Și, din nou, să respectăm așteptările clienților din această categorie”.”, a declarat Marotte la o masă rotundă cu jurnaliştii.
Preţul de pornire al modelului Dacia Striker va fi de 25.000 euro. Produsă în Turcia, Dacia Striker este aşteptată să se vândă foarte bine în Franţa, Germania, dar şi România.
De ce nu se produce Dacia Striker la Mioveni
Frank Marotte a explicat şi de ce modelul va fi produs la fabrica de la Bursa, în Turcia, şi nu la Mioveni.
"Turcia este o piaţă care favorizează foarte mult producţia locală. A produce local, a deveni într-un fel un brand local, este un avantaj critic: poţi accesa o taxare mai redusă şi anumite segmente de piaţă care sunt practic închise importatorilor. Ar fi un game changer, şi asta aşteptăm ca Dacia, pentru că gama noastră actuală din Turcia este destul de limitată şi suferim de lipsă de potenţial în această ţară", a spus Frank Marotte.
Iată aici cum arată noul model Dacia Striker:
În următorii cinci ani, Renault intenţionează să lanseze 36 de noi modele, inclusiv 14 în afara Europei, comparativ cu doar opt în precedenţii cinci ani. Compania vrea să vândă peste două milioane maşini marca Renault pe an până în 2030, o creştere de 23% faţă de 1,63 milioane unităţi vândute în 2025. Jumătate din acestea ar urma să fie vândute în afara Europei, faţă de 38% anul trecut.
"Vom arăta că suntem aici pe termen lung şi vom deveni reperul pentru industria auto europeană pe scena mondială", a afirmat directorul general Francois Provost.