Pachetul anual privind extinderea UE a fost adoptat de Comisia Europeană, în care a făcut referire și la Republica Moldova.
Pachetul anual privind extinderea UE este un set de rapoarte cu privire la reformele făcute sau întârziate de statele candidate. Republica Moldova are unul dintre cele mai bune rapoarte. Mai mult, comunicatul Comisiei Europene arată clar că obiectivul Chișinăului de a finaliza negocierile de aderare până în 2028 este ”realizabil”.
Ce scrie în raportul Comisiei Europene despre Republica Moldova
”Moldova a continuat să aibă progrese constante pe calea sa de aderare la UE, deschizând patru clustere în ultimul an. Evaluarea Comisiei rămâne aceea că Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea tuturor clusterelor rămase. Moldova și-a intensificat alinierea legislației sale la acquis-ul UE în toate capitolele și a înregistrat noi progrese în ceea ce privește reformele cheie în domeniul statului de drept.
Totodată, a înregistrat progrese foarte substanțiale în direcția îndeplinirii jaloanelor intermediare din cadrul clusterului privind fundamentele. Este important acum ca Moldova să continue să mențină ritmul actual al reformelor pentru a permite țării să-și urmărească obiectivul ambițios, dar realizabil, de a încheia negocierile de aderare până în 2028”, conform Comisiei Europene.
Alte țări care au avut rapoarte favorabile
De asemenea, Albania și Muntenegru au avut rapoarte favorabile. În cazul Muntenegru este indicat anul 2026 ca posibilă dată limită pentru încheierea negocierilor de aderare, iar pentru Albania anul 2027.
Și Ucraina, aflată în război cu Federația Rusă, are un raport favorabil. Concluzia afirmă că ”este important ca Ucraina să continue să accelereze ritmul reformelor, pentru a plasa țara în poziția de a-și atinge obiectivul ambițios de a încheia negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2028”.
Muntenegru, Albania, Moldova și Ucraina au primit din partea Comisiei Europene foi de parcurs orientative, care conține jaloane și ținte concrete pentru anul 2027.
Țările cu rapoarte negative privind aderearea la UE
Însă, Serbia, Kosovo, Bosnia, Turcia, Macedonia de Nord și Georgia au avut parte de rapoarte negative, care nu avansează nici o dată probabilă pentru finalizarea negocierilor de aderare.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a spus: „Progresele semnificative realizate de unii candidați în ultimul an ne permit să transformăm promisiunea extinderii în realitate. Propunem acum o serie de foilor de parcurs orientative pentru țările cel mai avansat aflate în negocieri – Muntenegru, Albania, Ucraina și Moldova. O cale clară pentru anul viitor și o ancoră fermă pentru viitoarele negocieri. Pas cu pas, construim o Uniune mai completă, mai puternică.”
De menționat că nu Comisia Europeană ia hotărârea finală de aderare, ci statele membre. Până în acest moment, Ungaria se opune des extinderii UE cu noi state membre, chiar și sub noul guvern condus de Peter Magyar.
Republica Moldova, boost economic de la UE. Condițiile
Amintim că UE a anunțat, la finalul lunii septmebrie, că își schimbă strategia de extindere: Republica Moldova ar putea primi un boost economic, printr-un acces mai larg la piața unică înainte de aderarea la blocul comunitar
Potrivit unui proiect de propunere al Comisiei Europene obținut de Politico, țărilor candidate, dintre care unele așteaptă de zeci de ani să devină membre ale UE, li se va oferi o „integrare graduală” fără precedent în piața unică, inclusiv schimburi comerciale fără bariere și acces la programele de cercetare, în timp ce cererile lor de aderare se află în curs de analiză, potrivit proiectului de plan.
„Piața unică reprezintă prioritatea principală pentru convergența economică”, se arată într-o analiză a beneficiilor de „preaderare” care urmează să fie oferite țărilor candidate.
„O integrare mai timpurie ar crea oportunități pentru companiile din Uniune, ar consolida lanțurile valorice europene și ar reduce dependențele strategice. Comisia va identifica domeniile în care alinierea verificată la reglementările UE și capacitatea de aplicare a acestora permit o participare mai amplă la cercetare, inovare și cooperare industrială, precum și un acces mai larg la piață. Prioritate ar trebui să li se acorde oportunităților care contribuie la pregătirea aderării și răspund nevoilor economice și strategice comune.”
S-ar schimba radical abordarea UE privind țările din vecinătatea sa
Analiza, coordonată de Alexandre Adam, unul dintre principalii consilieri ai Ursulei von der Leyen și fost consilier al președintelui francez Emmanuel Macron, ar schimba radical abordarea UE față de țările din vecinătatea sa.
În prezent, aproape toate beneficiile economice ale unei cooperări mai strânse sunt rezervate statelor membre, însă niciun stat nou nu a aderat la Uniune după Croația, în 2013.
În cadrul pachetului de măsuri propuse de Adam, Ucrainei, Republicii Moldova, Albaniei și Muntenegrului li se vor oferi, în următorii ani, „foi de parcurs” menite să accelereze procesul de aderare.
Alte țări, precum Macedonia de Nord, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Serbia și Turcia, au înregistrat întârzieri îndelungate în acest proces, în contextul temerilor tot mai mari că acestea se vor îndepărta de Uniunea Europeană sau se vor apropia mai mult de Rusia ori China.
Conform planului Comisiei Europene, beneficiile economice oferite țărilor candidate vor depinde de sprijinul acestora pentru obiectivele de politică externă ale UE. Accesul la piața unică va fi condiționat de angajamentul lor de a nu partaja tehnologii esențiale cu state ostile și cu rivalii comerciali.
„Pe măsură ce integrarea industrială și cea de piață se aprofundează, participarea la sectoare sensibile trebuie să fie însoțită de cooperare în ceea ce privește verificarea investițiilor, controalele la export, aplicarea sancțiunilor și protejarea tehnologiilor sensibile”, se arată în documentul de analiză.
„Evaluările privind accesul ar trebui să ia în considerare alinierea strategică, dependențele critice și capacitatea de a gestiona riscurile la adresa infrastructurii și a lanțurilor de aprovizionare. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, amploarea participării ar trebui ajustată în conformitate cu instrumentul aplicabil.”
Printre domeniile avute în vedere pentru o cooperare mai strânsă se numără semiconductorii, tehnologiile cuantice, biotehnologia, inteligența artificială și sectorul spațial.