DCNews Cultura Alexandru Arșinel, îndurerat de moartea lui Mihai Fotino

Alexandru Arșinel, îndurerat de moartea lui Mihai Fotino

Alexandru Arşinel a vorbit, luni, despre actorul Mihai (Mişu) Fotino, cel care a a murit la vârsta de 83 de ani. Arșinel spune că Fotino a fost un partener excepţional, "gata mereu să facă un compliment" şi a cărui dorinţă de a urca pe scenă a fost "totală".

Alexandru Arşinel a declarat că actorul Mișu Fotino a absentat "forţat" de pe scenă din cauza unui accident vascular cerebral. "Îmi pare rău că a trebuit să trăiască atâţia ani în afara scenei", a spus Alexandru Arşinel, potrivit Mediafax.

El a adăugat că "dorinţa lui Mihai Fotino de a urca pe scenă a fost totală" şi că, după o perioadă grea, Mihai Fotino a "luat drumul pe care marii actori români l-au luat în ultimii ani".

"A fost un partener excepţional. N-a jignit niciodată pe nimeni. Era tot timpul dispus să îţi facă un compliment. Un actor de o calitate excepţională", a încheiat Alexandru Arşinel, care a ținut să sublinieze că regretă enorm dispariţia actorului Mihai Fotino.

Vezi și: Actorul Mihai Fotino a murit
Știri similare din categoria Cultura Vezi toate articolele