Alianța România Puternică Unificarea Istoriei, Tradiției și Modernității pentru un alt viitor, pentru o Românie independentă și suverană

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

București. 14 martie 2024.  România a fost condusă într-o criză politică, economică și morală fără precedent de o clasă politică iresponsabilă. Cu cele mai mari resurse din Europa, românii au ajuns cel mai sărac și discriminat popor, statul și națiunea aflându-se în pragul disoluției. În această situație gravă, două partide semnificative ale spectrului politic românesc, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) și Partidul România Puternică (PRP), își unesc forțele într-o nouă alianță națională, Alianța România Puternică. 

Credem că această alianță marchează un moment istoric în politica românească, reunind forțe politice tradiționale (PNȚCD) și personalități de prestigiu din zona academică și de antreprenoriat român (PRP), dedicate unei schimbări profunde, pentru renașterea țării. 

Alianța România Puternică reprezintă convergența între tradiție și modernitate, între istoria profundă și respectată a PNȚCD și viziunea modernă și pragmatică a PRP. Împreună vom construi o Românie independentă și suverană, o Românie a demnității și prosperității pentru toți cetățenii săi, unde principiile și valorile morale (națiune, familie, credință) reprezintă fundamentul dezvoltării unei societăți moderne, a secolului XXI. Alianța România Puternică răspunde așteptării și speranței românilor, de redobândire a drepturilor legitime, PNȚCD și PRP angajându-se să lucreze neobosit pentru binele comun.

Facem apel către toate grupurile sociale, țărani și fermieri, antreprenori, lucrătorii din sectorul privat și sectorul public, intelectuali, românii din diaspora și familiile românilor, să ne urmeze în demersul politic de restaurare a unei Românii suverane și prospere, în contrapondere cu forțele globaliste antinaționale. Suntem convinși că formarea Alianței România Puternică marchează, deopotrivă, începutul unificării și consolidării forțelor politice naționale.

În acest sens, președinții celor două partide, domnul Aurelian Pavelescu pentru Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și domnul Gabriel Marin pentru Partidul România Puternică au semnat azi acordul de cooperare, marcând începutul oficial al alianței electorale Alianța România Puternică. La finalul ceremoniei, cei doi președinți au declarat :

Domnul Aurelian Pavelescu, Președintele Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat:

"Alianța  România Puternică reprezintă o punte între generații, unificând moștenirea istorică, valorile morale și creștine ale PNȚCD cu viziunea modernă și pragmatică a PRP, reprezentând elita patriotică a națiunii. Vom construi împreună o Românie puternică, a națiunii unite și suverane, în care românii se vor bucura de demnitate și de un viitor prosper pentru ei și familiile lor, într-o Europă a națiunilor."

Domnul Gabriel Marin, Președintele Partidului România Puternică :

"Suntem onorați să ne unim forțele cu un partid cu o istorie atât de bogată, simbol al politicii românești de mai bine de 150 ani,  precum PNȚCD. Împreună, vom reconstrui din temelie democrația, justiția socială și economia națională, o Românie modernă și suverană, care-și va recâștiga demnitatea pe scena internațională. O Românie a românilor, care nu va mai sta în genunchi în fața nimănui și nu va mai accepta să fie victima intereselor globaliste sau a unor ofensatoare duble măsuri. 

Campania electorală sub semnul Alianței România Puternică:

Alianța va participa la viitoarele alegeri cu o listă unită de candidați, un program politic comun și o campanie electorală unitară sub umbrela Alianței România Puternică. 

Programul de țară. 

În perioada următoare, Alianța România Puternică va prezenta oficial programul său politic și economic detaliat, care va cuprinde soluțiile pentru problemele cu care se confruntă România în acest moment istoric. PRP și PNȚCD vor răspunde așteptărilor societății prin profesionalismul, experiența și dedicarea membrilor săi.

Structura de conducere a Alianței:

Structura de conducere a Alianței România Puternică va fi stabilită prin consens, asigurând o reprezentare echitabilă a ambelor partide și punând accent pe competență și experiență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel