Alex Tsipras: Următoarea întâlnire cvadilaterală, cu România va avea loc în Grecia

Următoarea reuniune cvadrilaterală la nivel înalt România - Bulgaria - Grecia - Serbia va avea loc la finalul lunii iunie în Grecia, a anunţat prim-ministrul Alexis Tsipras, marţi, la Palatul Victoria.  

"Voi avea bucuria de a găzdui (întâlnirea - n.r.) la finalul lunii iunie în Grecia şi, astfel, vom da un caracter şi mai concret tuturor acestor iniţiative, iar la acel moment îi vom avea prezenţi pe miniştrii Transporturilor din toate aceste ţări participante, pentru că dorim să acordăm o pondere cu atât mai relevantă proiectelor din domeniul Transporturilor", a declarat Tsipras, în cadrul unor declaraţii comune de presă cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, şi şefii Guvernelor României şi Bulgariei, Viorica Dăncilă şi Boiko Borisov. 

Tsipras a afirmat că reuniunea la nivel înalt între Grecia, România, Bulgaria şi Serbia este "o iniţiativă foarte solidă". 

"Această iniţiativă a întâlnirii în acest format (...) este o iniţiativă foarte solidă, scopul acesteia fiind să cooperăm pentru a putea asigura pacea, stabilitatea şi securitatea în regiunea noastră. Cu toţii suntem foarte conştienţi de faptul că Balcanii sunt o zonă care s-a confruntat dintotdeauna cu provocări serioase, (...) însă, pe de altă parte, este o regiune care oferă şi posibilităţi foarte promiţătoare. (...) Scopul pe care îl avem este să dezvoltăm regiunea", a evidenţiat premierul grec. 

Viziune pentru viitorul zonei 

Potrivit acestuia, trebuie construită "o viziune europeană pentru viitorul acestei regiuni". 

"Trebuie să construim o viziune europeană pentru viitorul acestei regiuni, îndeplinind în acelaşi timp şi criteriile propuse de Uniunea Europeană şi asigurând principiile bunei vecinătăţi", a precizat Tsipras. 

În ceea ce priveşte proiectele comune ale celor patru ţări, el a amintit importanţa acordată interconectării. 

"Am avut o serie de discuţii constructive pe tema tuturor acestor proiecte comune. Aş vrea să reamintesc importanţa pe care o acordăm interconectării ţărilor din regiunea Balcanilor şi atragerii de investitori", a spus premierul Greciei. 

Premierii grec şi bulgar şi preşedintele sârb au fost primiţi, marţi, la Palatul Victoria, de către prim-ministrul Viorica Dăncilă, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel