Alertă de rujeolă printre pasagerii unui zbor Bucureşti-Tel Aviv

Aeroport
Aeroport

Pasagerii unui zbor Bucureşti-Tel Aviv riscă să se îmbolnăvească de rujeolă.

Conform unui anunț al ministerului Sănătăţii israelian, pasagerii unui zbor Bucureşti-Tel Aviv al companiei TAROM, de pe 20 noiembrie, riscă să se îmbolnăvească de rujeolă după ce o persoană cu această boală a călătorit în acelaşi avion, relatează luni cotidianul Times of Israel.

Este vorba despre pasagerii zborului RO153, cu decolare de la Bucureşti pe 20 noiembrie la ora 23:30, care ar trebui să efectueze un control medical pentru a verifica dacă au fost deja vaccinaţi contra rujeolei. Pasagerii zborului care nu au primit două doze de vaccin antirujeolic sunt invitaţi să ia legătura cu cel mai apropiat birou medical până mâine (luni), 26 noiembrie, pentru a verifica dacă trebuie să fie vaccinaţi, se menţionează într-o declaraţie a Ministerului Sănătăţii israelian dată publicităţii duminică. În general, persoanele sănătoase născute înainte de anul 1957 sunt considerate imune în mod natural la această boală, adaugă declaraţia citată.

Rata imunizării, scăzută

În Israel s-a înregistrat recent o epidemie de rujeolă, situaţie pentru care autorităţile consideră responsabile persoanele ce refuză vaccinarea lor şi a copiilor lor din motive ideologice sau de altă natură. Sute de persoane au contractat rujeolă în acest an, iar un copil de 18 luni a decedat la Ierusalim, primul astfel de caz în ultimii 15 ani în Israel. Cele mai multe cazuri se înregistrează în interiorul comunităţii ultrareligioase, unde rata imunizării este în general scăzută, iar cabinetele medicale fac eforturi pentru a informa şi vaccina mii de persoane la Ierusalim, Beit Shemesh şi în alte localităţi.

Membrii Knesset-ului (parlamentul israelian) au dezbătut săptămâna trecută o lege care le-ar conferi autorităţilor israeliene puterea de a sancţiona părinţii ce refuză vaccinarea copiilor lor şi de a interzice înscrierea lor în toate instituţiile de învăţământ, inclusiv în grădiniţe. Dacă va fi adoptată, legea se va aplica oricărei persoane care nu a fost vaccinată contra unei boli în legătură cu care există temeri la nivel naţional privind riscul apariţiei unei epidemii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel