Update: Au fost deschise urnele. Alegerile fără precedent din SUA. Miza: viitorul politic al lui Donald Trump. ”Dueluri” care trebuie urmărite

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Alegerile din 2022 din Statele Unite au loc astăzi 8 noiembrie 2022.

UPDATE: S-au deschis urnele pentru midterms


Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 06:00 pe Coasta de Est (11:00 GMT), potrivit Agerpres.

Peste 40 de milioane de alegători au votat deja în avans în toată ţara pentru acest scrutin în care se vor decide majorităţile în Camera Reprezentanţilor şi Senat, cele două camere ale Congresului american.

Sunt supuse votului toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, unde mandatele sunt reînnoite la fiecare doi ani. Senatul are 100 de membri aleşi, iar mandatele lor durează şase ani. Mai mult de o treime, adică 35 de locuri, vor fi reînnoite la alegerile de marţi. Cei aleşi marţi îşi vor începe mandatul pe 3 ianuarie 2023.

Chiar dacă fotoliul de preşedinte nu este pus în joc, miza alegerilor este una uriaşă şi cu impact asupra deciziilor care vor fi luate de acum încolo la Casa Albă, iar rezultatele vor stabili peisajul politic al SUA înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024.

În peste 160 de ani de când sunt organizate alegerile de la jumătatea mandatului, partidul preşedintelui nu a scăpat niciodată de acest vot cu valoare de sancţiune.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Alegerile de la jumătatea mandatului: Un moment fără precedent în istoria SUA

În cadrul alegerilor ”midterm”, alegătorii din SUA decid partidul care va deține puterea în Congres. Probleme precum avortul sau economia sunt în prim plan. Însă alegerile au o miză și mai mare: va reuși Biden să-şi păstreze majorităţile fragile din Congres? Sau va preda controlul Senatului şi Camerei Reprezentanţilor republicanilor, care vor încerca să obstrucţioneze politicile preşedintelui american? 

La acest scrutin, alegătorii îi vor desemna pe congresmenii din legislativul de la Washington şi practic din toate legislativele locale, precum şi guvernatorii a 36 din cele 50 de state.

Organizate la doi ani după alegerile prezidenţiale, aceste alegeri de la jumătatea mandatului, "midterms", sunt de fapt transformate într-un referendum asupra ocupantului Casei Albe. În mai bine de 160 de ani, partidul preşedintelui a scăpat rar de un vot-sancţiune.

Impactul alegerilor ”midterm”

Pe de o parte, este Joe Biden care îi imploră pe americani să-i încredinţeze majorităţi suficiente pentru a ocoli regulile parlamentare care în prezent îl împiedică să legalizeze avortul la nivel naţional sau să interzică puştile de asalt, potrivit Agerpres.

Pe de cealaltă parte, sunt republicanii care  promit să ducă o luptă acerbă împotriva inflaţiei şi a crizei opiaceelor şi să-şi continue ofensiva împotriva sportivilor transgender.

Ce spun sondajele?

Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, opoziţia republicană are şanse mari de a obţine în plus cel puţin 10 până la 20 de locuri în camera inferioară - suficient pentru a-şi asigura o majoritate.

Viitorul politic a lui Donal Trump, creionat de rezultatele alegerilor ”midterm”

"Donald Trump nu este candidat în 2022, dar viitorul său politic" este în joc, a scris John Hudak de la Centrul de Cercetare Brookings într-o postare recentă pe blogul său. Planul lui Trump de a remodela Partidul Republican după imaginea sa prin acest scrutin "îl va face fie un învins, fie liderul politicii de partid pentru anii următori", a apreciat Hudak.

Un singur fotoliu va face diferența pentru Trump

Liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell va avea nevoie doar de un singur fotoliu pentru a prelua camera superioară de la democraţi.  În situaţia în care majoritatea va rămâne în mâinile democraţilor, "Trump va fi considerat principalul vinovat", a spus Hudak.

Un rezultat prost pentru candidaţii lui Donald Trump le-ar aduce apă la moară rivalilor săi republicani pentru cursa prezidenţială din 2024, între care s-ar putea număra "oaia neagră" a fostului preşedinte, Liz Cheney, guvernatorul Floridei Ron DeSantis şi fostul vicepreşedinte Mike Pence.

În opinia lui David Greenberg, profesor de istorie şi mass-media la Universitatea Rutgers, fostul preşedinte are "puţine de câştigat" din alegerile de la jumătatea mandatului.

El are în schimb "multe de pierdut pentru că, în cazul în care candidaţii săi obţin rezultate slabe, se va considera că Trump şi-a pierdut magia", a declarat Greenberg pentru AFP.

Donald Trump, o ”povară politică”?

În opinia Irinei Tsukerman, analist geopolitic cu sediul la New York, Donald Trump este perceput în tot mai mare măsură ca o "povară politică" incapabilă de a câştiga viitoarele alegeri prezidenţiale, chiar şi împotriva unui democrat slab.

"În general, se pare că va fi puternic descurajat să candideze în 2024, ceea ce s-ar putea să nu facă din propriile motive, cum ar fi evitarea unei situaţii jenante şi păstrarea banilor pe care îi strânge în prezent", a declarat analista pentru AFP.

Alegeri SUA: Dueluri care trebuie urmărite

PENSYLVANIA: Cursă foarte strânsă între republicanul dr. Oz și democratul John Fetterman

Este unul dintre cele mai intens analizate scrutinuri din ţară, pentru că de el va depinde probabil majoritatea din Senatul american. În Pennsylvania - un stat cunoscut atât pentru marile sale centre urbane, cât şi pentru industriile sale în declin - se poartă o luptă acerbă pentru un loc lăsat vacant de un senator republican.

Chirurgul superstar Mehmet Oz, mult timp gazda unei emisiuni medicale zilnice extrem de populare, pretinde a fi conservator. Oz (62 de ani) este susţinut de altfel de Donald Trump, care îşi menţine o influenţă considerabilă asupra alegătorilor republicani.

1. -imagine fara descriere- (oz-trump_56259500.jpg)

Sursa foto: Agerpres. Descriere: Donald Trump alături de dr. Mehmet Oz

În faţa sa se află John Fetterman, un colos de 2,05 metri înălţime care militează pentru legalizarea canabisului şi dezvoltarea sindicatelor. Bărbatul pleşuv de 53 de ani este cunoscut pentru că nu renunţă niciodată la pantalonii scurţi şi hanorac, chiar şi pe zăpadă.

Absolvent de Harvard, democratul a petrecut 13 ani ca primar al unui oraş care a cunoscut dezindustrializarea şi are tatuate pe braţ datele celor cinci crime care i-au îndoliat oraşul.

Joe Biden şi Donald Trump s-au deplasat amândoi personal să facă campanie pentru favoriţii lor. Agenţiile de sondare a opiniei publice consideră că în acest stat cursa este prea strânsă pentru a desemna un favorit.

GORGIA: fotbalistul republican Herschel Walker vs. pastorul democrat Raphael Warnock

În acest stat american care se învecinează cu Florida, două dueluri extrem de strânse - alimentate cu zeci de milioane de dolari - îi ţin pe americani cu sufletul la gură.


2. -imagine fara descriere- (fotbalist_36264000.jpg)

Sursa Foto: Agerpres. Descriere: republicanul Herschel Walker


O fostă vedetă a fotbalului american, republicanul Herschel Walker, încearcă să preia locul din Senat al unui pastor democrat, Raphael Warnock. Acesta din urmă este primul senator negru ales vreodată în Georgia, stat încă marcat de rănile segregării.

 

ARIZONA: jurnalista republicană Kari Lake vs. democrata Hatie Hobbs

Toate reflectoarele sunt pe postul de guvernator, unde fosta jurnalistă Kari Lake, o figură emblematică a trumpismului, are un avans foarte strâns în faţa democratei Katie Hobbs. Candidata republicană continuă să denunţe rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, susţinând că alegerile i-au fost furate lui Donald Trump, în ciuda nenumăratelor dovezi contrare, menţionează France Presse.

3. -imagine fara descriere- (ziarista_30824800.jpg)

Sursa foto: Agerpres. Descriere: jurnalista republicană Kari Lake

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel