Alegeri Franța: Fillon, decizie dură după înfrângere

Fostul premier conservator Francois Fillon, clasat al treilea, cu mai puțin de 20% din voturi, în alegerile prezidențiale desfășurate duminică în Franța, a anunțat luni că se va retrage din prima linie a partidului său, Republicanii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Următoarea bătălie electorală va fi cea de la alegerile parlamentare din iunie, iar Fillon, în vârstă de 63 de ani, nu mai dorește să se implice vizibil. "Această bătălie este acum în mâinile voastre", le-a spus el colegilor săi de partid. Declarația sa după o ședință a conducerii partidului nu a fost clară în privința intenției de a-și continua mandatul de deputat: "Voi redeveni un simplu activist de partid. Va trebui să mă gândesc la un alt fel de viață".

Ex-candidatul a fost favorit în sondajele de opinie până la sfârșitul lui ianuarie, când au apărut acuzații că și-a plătit soția și copiii din fonduri publice pentru posturi în care nu și-au îndeplinit atribuțiile. El a negat, dar credibilitatea i-a fost afectată și procentele sale în sondaje au scăzut. Programul său prevedea desființarea de locuri de muncă în sectorul public și restrângerea drepturilor angajaților.

După deschiderea unei anchete penale împotriva sa, Fillon a rezistat presiunii partidului și a refuzat să își retragă candidatura. Acuzațiile de deturnare de fonduri publice rămân deschise.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel