Aglomerație pe DN 1. Ce spune Adrian Năstase

Adrian Năstase spune că astăzi nu am fi mai vorbit despre aglomeraţia din zona Braşov-Comarnic dacă alegerile din 2004 ar fi avut alt final. Fostul premier dă de înțeles că Traian Băsescu ar fi vinovat pentru lipsa unei autostrăzi între Braşov şi Comarnic.

VEZI ȘI: Turcescu-Sorina Matei, REPLICI ȘOCANTE: "Omor. Interlop. DNA"

"Zilele trecute, am coborat la benzinaria de la intrarea in Cornu, pe DN 1. Nu-mi venea sa cred – masinile circulau bara la bara, spre munte. In a doua zi de Craciun, am fost, cu masina, spre Brasov. Aglomeratie teribila. In special in zona Busteni. Constructia unei autostrazi, evident, se impune.

Mi-am adus aminte insa de o declaratie halucinanta pe care Traian Basescu o facea in 2005. Acesta vorbea atunci despre Coridorul IV paneuropean care ar fi fost "deviat" de catre guvernul pe care il conduceam astfel incat autostrada sa treaca pe la Cornu. Era vorba de contractul pentru autostrada Comarnic-Brasov, semnat in 2004, cu compania Vinci. Va mai amintiti? Inutil sa precizez ca autostrada viza portiunea din munti, de la Comarnic la Brasov. Oare Traian Basescu nu stia acest lucru?

Din pacate, proiectul de autostrada, semnat cu compania franceza Vinci, a fost anulat in 2005, imediat dupa venirea lui Traian Basescu la putere. Si a doua oara, in 2010, a fost anulat – un alt contract, pentru acelasi segment de drum, tot cu compania Vinci – dupa al doilea naufragiu al lui Basescu", a scris Adrian Năstase pe blogul său.

"Cred ca e inutil sa spun ca, daca la finalul anului 2004 lucrurile stateau altfel, astazi am fi circulat deja pe aceasta autostrada. Si cand spun altfel, nu ma refer neaparat la un alt deznodamant al alegerilor, ci la o minima intelepciune si responsabilitate din partea noului "regim" de a continua proiectele bune incepute in perioada 2000-2004.

Acum se invoca imposibilitatea de finantare (lipsa de interes a bancilor straine) pentru acest proiect. In 2004, insa, intr-un alt context al situatiei economice europene si in conditiile speciale ale relatiilor romano-franceze, finantarea autostrazii nu era o problema. Anii au trecut...si acum putem sa circulam, in schimb, pe facebook, ajutati de companiile Vodafone si Orange", a conchis fostul premier pe blog.

Ce spunea Traian Băsescu în 2005

"Povestea pe care încearcă să o lanseze PSD că s-au ocupat de finanțări pe coridorul IV este o mare minciună, ba mai mult ei au fost cei care pentru a aduce autostrada la Cornu au bătut câmpii cu alte dezvoltări decât cele de pe coridorul IV paneuropean. Guvernul Adrian Năstase nu a negociat un cent pentru finanțarea lucrărilor pe coridorul IV. Singurul tronson finanțat a fost București-Cernavodă, semnat în noiembrie 1999. Guvernarea anterioară a batjocorit ideea de coridoare paneuropene, ei au avut probleme să duca autostrada la Cornu către Brașov", spunea Traian Băsescu.

"Fiind marinar, el (Traian Băsescu, n. r.) a circulat mai puțin pe drumurile patriei. Coridorul IV nu are nici un fel de legătura cu comuna Cornu, iar dacă își închipuie cumva că autostrada Brașov-Bors trece pe la Cornu înseamnă că a trăit mai mult pe mare și mai puțin în țară", afirma Năstase în 2005, conform 9AM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel