Companiile germane BMW, Daimler şi Volkswagen au conspirat în mod ilegal în domeniul emisiilor motoarelor diesel, arată rezultatele iniţiale ale investigaţiei Comisiei Europene (CE), transmite Reuters.
Executivul comunitar îi acuză pe cei trei producători auto că, în perioada 2006 - 2014, au încălcat reglementările UE privind concurenţa deoarece s-au înţeles să restricţioneze competiţia în domeniul dezvoltării tehnologiilor verzi menite să limiteze emisiile poluante ale maşinilor.
BMW, Daimler şi Volkswagen ar fi conspirat în legătură cu două sisteme de reducere a emisiilor de oxid de azot de la maşinile cu motoare diesel, precum şi a unor pulberi sedimentabile nocive emise de autovehiculele cu motoare pe benzină.
Ca rezultat, "consumatorii europeni nu au putut achiziţiona maşini cu cea mai bună tehnologie disponibilă", a afirmat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.
Cei trei producători auto urmează să trimită Comisiei Europene răspunsurile lor legate de rezultatele investigaţiei. Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri. Reprezentanţii Volkswagen au anunţat vineri că vor verifica acuzaţiile CE şi vor răspunde după ce va fi evaluată întreaga documentaţie.
Investigaţia este limitată la cooperarea pe probleme tehnice între BMW, Daimler, Volkswagen, Audi şi Porsche, susţine VW.
Conform presei germane, documentele procurorilor din Braunschweig şi Munchen arată că producătorii auto au colaborat în domeniul emisiilor motoarelor diesel şi s-au avertizat reciproc să nu le arate autorităţilor detaliile referitoare la activităţile lor. Chiar Daimler a prezentat aceste informaţii Comisiei Europene, în 2014, urmat de Volkswagen doi ani mai târziu.
În septembrie, Comisia Europeană a demarat oficial o investigaţie pentru a stabili dacă BMW, Daimler şi Volkswagen au avut o înţelegere secretă pentru a evita concurenţa în dezvoltarea sistemelor de control al emisiilor.
Executivul comunitar a anunţat că a primit informaţii potrivit cărora reprezentanţi ai "cercului celor cinci": BMW, Daimler şi Volkswagen - alături de subsidiarele sale Audi şi Porsche - s-au întâlnit pentru a discuta despre tehnologiile verzi menite să limiteze emisiile poluante ale maşinilor.
Investigaţia analizează dacă producătorii auto au fost de acord să nu concureze unii cu alţii în dezvoltarea şi introducerea tehnologiei de restricţionare a poluării provenite de la autovehiculele cu motoare pe benzină şi diesel.
Vezi și: Comisia Europeană pregătește amenzi pentru poluare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu