Accident Neamț. Persoană decedată, copil grav rănit

foto ilustrativ
foto ilustrativ

O persoană a decedat şi trei au fost rănite în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme, miercuri seara, pe drumul naţional din localitatea Bicazu Ardelean.

'La faţa locului a ajuns prima dată un echipaj medical care se deplasa la un alt caz. În urma evenimentului au rezultat două persoane aflate în stare de inconştienţă, dintre care una a fost declarată decedată şi alte două persoane - o femeie şi un copil - care au nevoie de asistenţă medicală', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru, pentru Agerpres.

A doua persoană inconştientă este resuscitată în autospeciala de terapie intensivă mobilă, a mai spus sublocotenentul Adrian Rotaru.

Copilul rănit are în jur de 13 ani iar persoana decedată avea 55 ani.

La locul accidentului au fost direcţionate o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenţie de capacitate medie, o ambulanţă SMURD de terapie mobilă intensivă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor din cadrul ISU Neamţ.

De asemenea, la faţa locului sunt mai multe echipaje de poliţie iar traficul în zonă este îngreunat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel