Accident în centrul oraşului: Şase persoane rănite

Şase persoane, între care doi copii de patru ani, au fost rănite rănite într-un accident de circulaţie în Petroşani.

Şase persoane, între care se numără şi doi copii de patru ani, au fost rănite, duminică după-amiază, într-un accident de circulaţie în care două maşini s-au tamponat pe o stradă din municipiul Petroşani, victimele fiind transportate la Urgenţa spitalului din localitate pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

'Copiii, un băiat şi o fată, ambii de patru ani, prezintă traumatisme craniene minore, fără pierderea stării de cunoştinţă. Adulţii au suferit contuzii la nivelul coloanei cervicale şi membrele inferioare. Sunt stabili, conştienţi', a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, Călin Dumitrescu.

Pentru salvarea victimelor, la locul accidentului au intervenit trei maşini ale Ambulanţei şi SMURD. Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor, accidentul a avut drept cauză nerespectarea distanţei în trafic. Şoferul autoturismului care nu a respectat distanţa regulamentară a fost transportat şi el la spital pentru recoltarea de probe biologice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel