Centură Bacău. CNAIR: A fost semnat contractul

Reprezentanţii CNAIR SA şi cei ai asocierii SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL au semnat, sâmbătă, acordul contractual pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire a municipiului Bacău, în prezenţa ministrului Transporturilor, Lucian Şova. 

Potrivit unui comunicat remis de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, contractul a fost semnat în urma finalizării procesului de desemnare a câştigătorului licitaţiei şi în baza deciziilor emise de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Contractul are o valoare de peste 668 de milioane de lei fără TVA - echivalentul a 142 de milioane euro fără TVA - şi prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor la varianta de ocolire Bacău, ce constau în 30,8 kilometri de drum nou la standarde europene, din care peste 16 kilometri la profil de autostradă. 

"În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 36 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 30 luni pentru execuţia lucrărilor. Ofertantul declarat câştigător a oferit o perioadă de garanţie a lucrărilor de 84 de luni", se menţionează în comunicat. Contractul a fost semnat la Centrul de Afaceri şi Expoziţii Bacău, fiind prezenţi ministrului Transporturilor, Lucian Şova, directorul general al CNAIR, Narcis Ştefan Neaga, parlamentari şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene. 

Vezi şi: De ce nu a participat Iohannis la şedinţa de Guvern de vineri

Lună Plină, ora 19.49. Fenomen rar. Zodiile, influențate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel