10 mai, Ziua Independenței Naționale. Klaus Iohannis a promulgat legea

Klaus Iohannis a promulgat legea care stabileşte data de 10 mai ca fiind 'Ziua Independenței Naționale'.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 8 iulie 2021, mai multe decrete, printre care se numără şi decretul pentru promulgarea Legii privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României (PL-x 66/01.02.2017).

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 166 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 92 de abţineri, un proiect de lege privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României.

"Ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României, zi de sărbătoare naţională, lucrătoare. Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile
administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi zilei prevăzute la art. 1. Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor publice centrale, precum şi ale instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate", se arată în proiectul de lege.

La data intrării în vigoare a acestei legi, Legea nr.103/2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională se abrogă, pentru evitarea paralelismului legislativ. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect. 

Ce a declarat Alina Gorghiu

Inițiată în 2016, adoptată de Parlament în 2021! Astăzi, Camera Deputaților a votat în calitate de for decizional Legea privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României, la care am fost coinițiator.E bine și mai târziu decât niciodată, aș putea spune! Dar concluzia este în defavoarea PSD. Pentru că dovedește cât de irelevante sunt momentele importante din istoria României pentru acest partid.

PS: Marele regret este că această lege nu a fost adoptată în timpul vieții Regelui Mihai. De ce o fi oare așa greu, pentru unii, cu adevărul istoric?

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy