Băsescu, șah la Cioloș: Ajungi la capitolul ”guvernări inutile”

Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu a făcut bilanțul Guvernului Cioloș la două luni de la instalarea în Palatul Victoria. PMP susține că guvernul este prizonierul partidelor care l-au votat. Pentru a dovedi contrariul, Băsescu îi cere lui Ciololș să-şi asume răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi!


 
Iatră comunicatul trimis de Mișcarea Populară:

La două luni de la instalarea în funcţie, bilanţul guvernului Cioloș este dezamăgitor. Dl Cioloș  se dovedeşte a fi prizonierul partidelor care l-au votat:
 
-A preluat bugetul propus de guvernul Ponta, cu tot cu riscul de a arunca ţara în grave derapaje bugetare, fără alocări substanţiale la investiţii şi cu un deficit bugetar foarte mare.
 
-Acceptă în guvern un ministru, Petre Tobă, dovedit de specialişti că a plagiat, echivalentul   furtului intelectual.
 
-Ministrul Justiţiei nu cere revocarea  Procurorului General, Tiberiu Nitu, aflat într-o anchetă penală în desfăşurare.
 
-Din promisiunile de transparentă a actelor guvernamentale, depolitizare, onestitate şi etică,  se alege praful.
 
Este momentul ca premierul Cioloș să demonstreze că înţelege dezavantajele alegerii primarilor într-un singur tur:
 
-Deficit grav de democraţie, primarii nu vor fi reprezentativi pentru comunitate dacă vor fi aleşi cu 15-20% din voturi.
 
-Mentinerea în funcţie a aceloraşi primari care ştiu cum să mintă şi păcălească alegătorii cu pomeni electorale.
 
-Presedintele ţării, preşedintele CCR, forţe politice importante se pronunţă în favoarea   alegerii primarilor în două tururi, iar dl Cioloș tremură de frica ameninţărilor lui Liviu Dragnea.
 
Dacă guvernul Cioloș vrea să demonstreze că este în slujba interesului naţional, nu prizonierul partidelor care l-au votat, că are determinarea de a lăsa în urma sa şi ceva bun pentru România, să-şi asume răspunderea în Parlament pe această necesară  modificare de lege şi atunci va constata dacă are majoritatea necesară să rămână la guvernare, sau va pleca.
 
În caz contrar, istoria va menţiona guvernarea Cioloș la capitolul „guvernări inutile”.
 
 

VOTEAZA ARTICOLUL
-10
Ryan Gosling şi Russell Crowe sunt "Super Băieţi” din 27 mai

24 mai, 16:31

Array ( [id] => 506433 [title] => Ryan Gosling şi Russell Crowe sunt "Super Băieţi” din 27 mai [supratitle] => [description] =>

Un film care se bucură de susţinerea criticilor de specialitate, după ce a putut fi vizionat în exclusivitate la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, "Super Băieţi" este o comedie plină de acţiune care îi aduce din 27 mai pe Ryan Gosling şi Russell Crowe în rolul unor detectivi incredibil de amuzanţi, în cinematografele din România.

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Povestea filmului "Super băieţi" are loc în Los Angeles în anii '70, când nepriceputul detectiv particular Holland March şi bătăuşul Jackson Healy trebuie să lucreze împreună pentru a rezolva cazul unei tinere dispărute. Investigaţiile lor duc, în mod surprinzător şi complet neaşteptat, spre o conspiraţie la nivel politic înalt. De la starlete ale cinematografiei pornografice, până la asasini plătiţi şi proteste ecologice, toate par să aibă o singură miză, greu de înţeles pentru aceşti stângaci parteneri.

(w670)

Scriitorul şi regizorul Shane Black ne spune: "Los Angelesul în anii '70 era un oraş încă în formare, acoperit de poluare, care era aproape ca o crustă deasupra oraşului, iar Hollywood Boulevard era un lăcaş al pornografiei. În acest scenariu, îi avem pe cei doi zăpăciţi care se trezesc într-o situaţie extremă, atunci când descoperă cea mai mare conspiraţie. Deci avem corupţia, avem decadenţa şi apoi s-a născut întrebarea cât de nepotriviţi putem să-i facem pe cei doi să fie pentru sarcina pe care singuri şi-au atribuit-o".

(w670)

"Shane creează aceste lumi cu propriul lor mers, uşor suprarealiste, dar ancorate în realitate", remarcă Gosling. A adăugat: "Şi personajele lui sunt exagerate, dar ai impresia că le cunoşti. La nivel fundamental, "Super băieţi" este o poveste cu detectivi, pe care Shane a reuşit să o transforme. Ai impresia că mergi spre dreapta, dar el îţi schimbă brusc traiectoria la stânga". Crowe este de acord: "Un film cu detectivi bun trebuie să fie întotdeauna complex. Pe măsură ce se desfăşoară acţiunea, te simţi tot mai confuz, pentru ca la finalul acestei călătorii să descoperi că toate părţile implicate sunt interconectate".

Distribuit de Freeman Entertainment, filmul "Super băieţi" îi aduce pe Ryan Gosling şi Russell Crowe în premieră pe marile ecrane din 27 mai.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 15 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 15 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-05-24 16:31:15 [date_updated] => 2016-05-24 16:43:59 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => ryan-gosling-si-russell-crowe-sunt-super-baieti-din-27-mai [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 507023 [media_type] => image [description] => [filename] => tng_02015___first_look_image_73214200.jpg [datedir] => 201605 [upload_date] => 2016-05-24 16:27:03 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_507023__506433.html ) ) ) ) 1
STUDIU: 82% dintre bărbații de 50 de ani suferă de asta!

24 mai, 15:09

Array ( [id] => 506423 [title] => STUDIU: 82% dintre bărbații de 50 de ani suferă de asta! [supratitle] => [description] =>

Potrivit grupului de consiliere terapeutică "Coaching Club" din Spania, această stare debutează cu schimbări subtile care sunt atribuite în mod greșit condițiilor de stres, depresiei sau problemelor tipice vârstei, relatează ziarul spaniol ABC.

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Andropauza, denumită și criza vârstei mijlocii la bărbați, este un proces de durată și treptat care provoacă numeroase schimbări în organismul individului. Pe lângă tulburările de ordin sexual, intervin și probleme de ordin emoțional, care generează iritabilitate, neliniște sau pierderea propriei stime, stres familial sau depresii acute.

Aceste tulburări nu sunt legate doar de aspectul personal, ci și de cel profesional, precum pierdere inerentă a interesului și avântului sau o manifestare crescută de agresivitate, teama față de anumite situații intervenite la serviciu care înainte erau considerate chestiuni de rutină și care acum par scăpate de sub control.

Există simptome percepute în postura fizică: mersul gârbovit, tonul șovăitor, completat de o stare vizibilă de slăbiciune. Există indicii și la nivel motivațional sau al energiei interioare: pierderea interesului față de anumite proiecte, senzație de incapacitate, de a genera idei noi și lipsa de competitivitate.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 9 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 9 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-05-24 15:09:02 [date_updated] => 2016-05-24 15:09:02 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => studiu--82prc--dintre-barbaprc-c8prc-9bii-de-50-de-ani-sufera-de-asta [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 507010 [media_type] => image [description] => [filename] => barbat_36427900.jpg [datedir] => 201605 [upload_date] => 2016-05-24 15:05:22 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_507010__506423.html ) ) ) ) 1
HOROSCOP. Top 5 zodii creative

24 mai, 09:34

Array ( [id] => 506381 [title] => HOROSCOP. Top 5 zodii creative [supratitle] => [description] =>

Creativitatea este o abilitate de care nu toți se pot bucura așa cum și-ar dori, unii sunt mai norocoși iar alții sunt mai puțin norocoși din acest punct de vedere. Dacă ești curioasă să vezi care zodii sunt printre cele mai creative, iată sursa ta de informare!

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

5. CapricornNativele acestei zodii sunt văzute ca fiind unele dintre cele mai organizate persoane, organizarea lor reușind să atragă multe laude și chiar invidia celor din jur. Acestea au mereu o răbdare inimaginabilă atuni când vine vorba de organizarea lucrurilor și a activităților, iar ideile pe care le au atunci când vine vorba despre aceste activități sunt mereu uimitoare, acest lucru fiind punctul lor forte. Pe lângă organizare, nativele zodiei capricorn sunt și adevărate maestre ale cuvintelor, motiv pentru care apelează mereu la creativitatea lor atunci când trebuie să realizeze o prezentare sau un discurs.

4. Pești

Atunci când vine vorba de limite, nativele acestei zodii sunt cele care se „împrietenesc” cel mai greu cu aceasta și tind să nu cunoască ce anume presupune acest lucru.  Creativitatea nativelor zodiei pești este mereu observabilă și resimțită de către acestea, iar în unele domenii, succesul lor este datorat tocmai acestei creativități. Chiar și atunci când vine vorba de relația pe care o au cu partenerul lor, acestea se folosesc de creativitate pentru a găsi tot felul de modalități prin care să testeze loialitatea partenerilor lor, punându-i să treacă prin tot felul de situații, unele dintre acestea părând parcă desprinse din filme.

3. Leu

Dacă ar ști cum anume să o folosească în diverse domenii, nativele acestei zodii ar avea parte de un succes răsunător din perspectiva creativității lor. Femeile leu au însă obiceiul să-și exteriorizeze această creativitate a lor numai atunci când se află într-un cerc restrâns de persoane, acestea fiind în marea majoritate a cazurilor prieteni buni de-ai lor. Astfel, nativele zodiei leu reușesc să iasă în evidență și să atragă toată atenția asupra lor, lucru care este mereu binevenit pentru ele. Cu cât va fi îndreptată asupra ei atenția mai multor persoane, cu atât femeia leu va deveni și mai creativă, acest lucru fiind văzut ca sursa ei de motivare și de stimulare a creativității.

Citeste horoscopul complet pe YVE.ro

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 175 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 175 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-05-24 09:34:12 [date_updated] => 2016-05-24 09:34:12 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => horoscop-top-5-zodii-creative [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 504695 [media_type] => image [description] => [filename] => horoscop_23401000.jpeg [datedir] => 201604 [upload_date] => 2016-04-21 14:18:19 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_504695__506381.html ) ) ) ) 1

TOP STIRI CELE MAI...

antena3.ro

comunicate de presa

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet