Ziua Porţilor Deschise la Penitenciarul Oradea

Penitenciarul găzduieşte în prezent 585 de persoane private de libertate, având un grad de supraaglomerare de 132 %
Penitenciarul găzduieşte în prezent 585 de persoane private de libertate, având un grad de supraaglomerare de 132 %

Penitenciarul Oradea a organizat, marţi, Ziua Porţilor Deschise, cu ocazia sărbătoririi pe 29 iunie a Zilei lucrătorilor din penitenciarele din România, fiind derulat şi un tur de vizitare pentru jurnalişti şi o conferinţă de presă.

'Să conştientizăm cu toţii importanţa libertăţii pentru că este cel mai important lucru pe care ajungi să-l preţuieşti doar după ce l-ai pierdut. Noi sperăm că, prin munca pe care o desfăşoară toţi angajaţii noştri, reuşim să aducem o contribuţie la siguranţa societăţii. Ce ne dorim e să consolidăm componenta de integritate, de responsabilitate, de profesionalism din partea întregului personal.

Fiecare poliţist de penitenciar, în felul său, are o funcţie educativă în relaţia cu persoanele private de libertate,' a declarat directorul instituţiei, Ciprian Timiş, în conferinţa de presă. Acesta a subliniat că, în activitatea instituţiei, trebuie să se păstreze un echilibru între ordine, disciplină, siguranţă şi activităţi de şcolarizare, în încercarea de a interconecta toate obiectivele propuse privind creşterea ratei de folosire la muncă, oferta de şcolarizare, garantarea siguranţei locului de deţinere, a comunităţii, dar şi un management instituţional performant.

Potrivit acestuia, în penitenciarul orădean lucrează 298 de angajaţi, gradul de ocupare fiind de 87%. 'Suntem un colectiv tânăr, cu o medie de vârstă de 33 de ani, un personal cu nevoi importante de formare profesională, de adaptare la specificul de penitenciar şi în dezvoltarea abilităţilor de comunicare.

Vezi și: Paul Lambrino a fost prins la Paris/ foto

Ne dorim să-i conştientizăm pe toţi colegii noştri că schimbarea este posibilă, că oamenii, indiferent ce infracţiune au comis, au capacitatea şi pot să se schimbe. Trebuie doar să găsim modalităţile şi reţeta perfectă pentru fiecare caz în parte, pentru a-i reda societăţii ca oameni mai buni', a subliniat directorul Ciprian Timiş. Grupul de ziarişti a fost condus printr-un tur de vizitare a celor mai reprezentative locuri din penitenciar, pentru a prezenta spaţiile de detenţie, inclusiv discuţii cu deţinuţii, atelierele de lucru, 'spaţiul prietenos' pentru întâlnirile familiale, cabinetele medicale, clubul pentru activităţi recreative, biblioteca, sălile de clasă, capela.

De asemenea, au fost prezentate activităţile şi programele în care sunt implicate persoanele private de libertate în vederea pregătirii pentru reintegrarea în societate, dar şi rolul pe care îl are instituţia pe plan social. Penitenciarul Oradea este profilat pe custodierea deţinuţilor majori în regim de maximă siguranţă, regim închis, arestaţi preventiv, regim deschis cu domiciliile în judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Cluj, precum şi pe tinerii arestaţi preventiv.

Găzduieşte în prezent 585 de persoane private de libertate, având un grad de supraaglomerare de 132 %, la o capacitate de 440 de paturi. Penitenciarul din Oradea este singura unitate din România înscrisă, din anul 2019, în reţeaua Work With Perpetrators (WWP EN), compusă din instituţii şi ONG-uri din 58 de ţări şi care implementează programe pentru cei care sunt condamnaţi cu infracţiuni sexuale.

'Sunt multe teme ale activităţilor derulate împreună. Încercăm să preluăm de la cei din alte sisteme penitenciare modele de succes, ce funcţionează la ei, mă refer la noutăţi în domeniul intervenţiilor validate ştiinţific cu deţinuţii care comit infracţiuni sexuale', a declarat directorul adjunct de reintegrare socială, Laura Opriş, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel