Zeci de percheziţii în Constanţa, într-un dosar de proxenetism şi cămătărie, cu conexiuni România-Germania-Austria

Imagine de Diego Fabian Parra Pabon de la Pixabay
Imagine de Diego Fabian Parra Pabon de la Pixabay

Zeci de percheziţii au loc, joi, în Constanţa. 

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurori DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, efectuează 44 de percheziţii domiciliare, în judeţ, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat.

Membrii grupului sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, spălare a banilor şi cămătărie. Aceştia ar fi fost implicaţi în activităţi de proxenetism pe relaţia România-Germania-Austria, dar şi în oferirea de bani cu camătă.

Sumele de bani obţinute din activitatea infracţională ar fi fost folosite pentru achiziţionarea de imobile şi autoturisme sau investite în construcţia unor imobile.

La sediul DIICOT - S.T. Constanţa, vor fi conduse, în vederea audierii, 25 de persoane, informează Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.

Percheziții în  Alba la 6 persoane bănuite de furt de combustibil

Opt percheziții au fost efectuate de către polițiștii din Alba, sub conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, la persoane bănuite de furt de combustibil. Angajații unei stații de carburanți, în complicitate cu șoferii unor camioane, ar fi sustras peste 1.000 de litri de motorină.

La data de 17 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, efectuează 8 percheziţii, toate în județul Alba, la o stație de carburanți și la domiciliile a 6 persoane, angajați ai stației, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 14 – 28 aprilie 2021, angajații unei stații de carburanți, având complicitatea unor șoferi de camioane care ar fi intrat în stație pentru a alimenta, ar fi sustras peste 1.000 de litri de combustibil pe care, ulterior, l-ar fi depozitat în bidoane și l-ar fi comercializat către diverse persoane.

La percheziţii, alături de polițiștii de investigații criminale, participă și polițiști din structurile de investigare a criminalității economice, criminalistic și acțiuni speciale, potrivit ziaruunirea.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel