Votul electronic, o soluție pentru evitarea votului la două mâini

Votul-la-două-mâini-e-o-modă-în-Camera-Deputaților
Votul-la-două-mâini-e-o-modă-în-Camera-Deputaților

Liderii grupurilor parlamentare s-au întrunit, luni, în cadrul unei ședințe privind modificare Regulamentului, unde s-au făcut mai multe propuneri, precum eliminarea votului prin ridicare de mâini în Camera Deputaților, înlocuirea condicii de prezență cu un sistem electronic, dar și rezervarea unei ore în Parlament pentru Guvern.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader a susținut ca prezenţa parlamentarilor în comisii să se facă electronic, iar ”votul cu mâna", cât şi votul "la două mâini" să fie înlocuite cu votul electronic, precizând că în urma deciziei de a fi suspendată o zi din activitatea deputatului prins votând la două mâini, această situație nu s-a mai repetat.

Propunerea deputatului UNPR Eugen Nicolicea ca parlamentarii care absentează de la şedinţe să fie sancţionaţi cu pierderea funcţiilor nu a câștigat, deocamdată păstrându-se sancțiunea tăierea indemnizației de ședințe, în timp ce o altă propunere a progresistului privind sancționarea celor care fac ”scandal” în Camera Deputaților, va mai avea nevoie de timp pentru a fi definitivată, a mai explicat Mircea Toader.

El a adăugat că în Regulament trebuie implementate şi deciziile Curţii Constituţionale referitoare la prezenţa în comisiile parlamentare reunite, făcând trimitere la situaţia audierii miniştrilor din guvernul Ungureanu.

Pe de altă parte, în opinia liderului grupului PSD Mircea Duşa, această întâlnire a fost una formală, la care "s-a discutat mai nimic" şi că opoziţia a cerut revenirea la vechiul regulament, în care şedinţele Biroului Permanent să se desfăşoare doar în cvorum, nu cu o persoană. Totodată, Dușă a mai precizat că opoziția a propus desfiinţarea votului prin ridicare de mâini şi introducerea de sancţiuni mai dure pentru votul "la două mâini", dar şi desfiinţarea prezenţei pe liste şi introducerea prezenţei în sistem electronic.

"Discuţia noastră nu înseamnă că revenim în Parlament. Noi avem patru condiţii, dintre care modificarea Regulamentului ar rezolva doar una şi anume desfiinţarea votului prin ridicare de mâini", a mai spus Duşa, citează Mediafax.

Nici liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu nu susține eliminarea cvorumului de la şedinţele comisiilor reunite, considerând că "inexistenţa cvorumului de la şedinţe dă un şut" Parlamentului.

În ședința de marți, liderii grupurilor parlamentare vor stabili algoritmul reprezentării partidelor în mai multe instituţii, precum CNSAS sau CNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel