Von der Leyen se declară mulţumită de discuţiile cu China despre deficitul comercial al UE

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat joi mulţumită că a căzut de acord cu preşedintele chinez Xi Jinping asupra unor relaţii comerciale mai echilibrate între UE şi China, cu ocazia primului summit desfăşurat faţă în faţă după mai mult de patru ani, relatează AFP.

Înaintea venirii la Beijing pentru summitul UE-China, şefa executivului comunitar a insistat că Uniunea Europeană nu va tolera la nesfârşit actualul deficit comercial major în schimburile sale cu China, care s-a dublat în ultimii doi ani, atingând în anul 2022 cifra record de 390 de miliarde de euro, potrivit Agerpres.

"Dezechilibrul este vizibil", exporturile chineze către UE sunt de trei ori mai mari decât cele ale UE către China, a remarcat Ursula von der Leyen, dând de înţeles că blocul comunitar ar putea recurge la măsuri protecţioniste în relaţiile comerciale cu China.

"Cu alte cuvinte, când aveţi trei containere care vin din China spre Europa, două dintre ele se întorc goale" în China, a ilustrat ea, subliniind în special dificultăţile în ce priveşte competitivitatea pe care le creează producătorilor europeni supracapacităţile de producţie ale Chinei şi subvenţiile pe care aceasta le acordată propriilor companii, mai ales în producţia maşinilor electrice, care face obiectul unei investigaţii iniţiate de Comisia Europeană pentru subvenţii pe care le consideră ilegale.

În general, a sintetizat şefa Comisiei Europene înaintea summitului, în ultimele decenii China şi-a diminuat "sistematic dependenţa faţă de lume şi a crescut dependenţa lumii faţă de China".

"Sunt foarte mulţumită că am convenit cu preşedintele Xi că relaţiile comerciale trebuie să fie mai echilibrate între noi", a spus Ursula von der Leyen la conferinţa de presă după summit.

De partea sa, preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat "să răspundem împreună provocărilor globale şi să colaborăm pentru promovarea stabilităţii şi prosperităţii în lume".

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a dat asigurări că UE doreşte "o relaţie stabilă şi reciproc profitabilă cu China". Pe de altă parte, a adăugat el referindu-se la alte chestiuni decât cele comerciale, "în mod foarte firesc noi vom promova astăzi valorile noastre europene şi inclusiv drepturile omului şi democraţia".

De asemenea, în continuarea declaraţiilor sale pe teme politice, Charles Michel a cerut Chinei "să condamne războiul provocat de Rusia împotriva Ucrainei".

"Am indicat în mod clar de la începutul războiului că modul în care China se va poziţiona faţă de agresiunea rusă contra Ucrainei (...) va defini de asemenea relaţia noastră", a intervenit la rândul ei pe acest subiect Von der Leyen.

Cât despre Taiwan, Charles Michel a spus că "noi (UE) suntem preocupaţi de tensiunile tot mai puternice din strâmtoarea Taiwan şi în Marea Chinei de Est". "Vreau să cred că China este deplin conştientă de consecinţele grave ale oricărei escaladări în această regiune", a avertizat el Beijingul.

Pe agenda summitului UE-China nu a lipsit chestiunea schimbărilor climatice, reprezentanţii europeni încercând să convingă China, ţară care generează 28% din emisiile de gaze cu efect de seră, să facă mai multe eforturi la acest capitol.

Von der Leyen a descris în faţa presei drept "excepţionale" demersurile Chinei în desfăşurarea energiilor regenerabile, dar s-a arătat nemulţumită de "desfăşurarea în creştere a termocentralelor pe cărbune în China".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel