Urmărește emisiunea live


Vocea Rusiei: SUA filtreaza clasa politică din România

Vocea Rusiei susține că arestarea pentru a doua oară a lui Adrian Năstase se înscrie în tiparul practicilor pe care Statele Unite ale Americii le aplică în colonii. Site-ul postului de radio finanțat de la Kremlin  mai spune că SUA l-au băgat pe Năstase la închisoare și că superputerea mondială "filtrează" clasa politică de la București, astfel încât la putere să ajungă "executanți servili și corupți".

"America, forţa care l-a uns pe Năstase la domnie şi cea care l-a băgat în puşcărie, are tot interesul ca românii să creadă că problemele ţării în care trăiesc nu sunt generate de statutul de colonie occidentală, ci de corupţia liderilor politici. Partea ironică constă în faptul că SUA gestionează şi „filtrează” clasa politică în aşa fel încât la putere ajung numai executanţi servili şi corupţi, dar poporului i se spune că el este de vină pentru că a ales (din nou!) nişte politicieni corupţi şi incapabili.“, se mai artă în sursa citată", scrie Vocea Rusiei.

Postul de radio susține că fostul premier Năstase a fost condamnat într-un dosar "minor și șubred din punct de vedere juridic" pentru a se "mima lupta împotriva corupției corelat cu necesitatea păstrării în formă neatinsă a sistemului neocolonial în care este încadrată România".

"În fond, nu s-a întâmplat nimic nou. Dacă ne uităm la țările africane, algoritmul este aproape identic. Mai întâi, clasa politică vinde sau concesionează toate resursele țării. Peste câțiva ani, când populația începe să se revolte, liderii politici (oricât de servili ar fi față de Occident) sunt declarați corupți, sunt linșați mediatic de presa străină, iar apoi sunt executați după o scurtă și glorioasă „revoltă democratică” susținută de operativii CIA sau DGSE. Noii conducători se apucă de „reformarea justiției” și „întărirea statului de drept”, dar lasă neatinse contractele coloniale. Peste câțiva ani ciclul se repetă. În România lucrează același sistem, doar că România încă nu este Niger și „guvernatorii expirați” ajung la pensie sau, mai nou, după gratii", adaugă site-ul Vocea Rusiei.

Postul de radio concluzionează că Năstase nu este nici ultimul, nici primul "guvernator expirat", într-o astfel de postură urmând să se afle, probabil, președintele Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel