Victor Ponta, reacție vehementă: Poziția în care nu spui nimic e inacceptabilă

Victor Ponta, într-o intervenție telefonică la B1 TV, a zis că ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, trebuie să aibă o poziție fermă cu privire la cazul de viol din Vaslui.

"Am văzut primari, am văzut-o pe doamna Udrea cu cătușe și violatorii sunt liberi. Sigur că toată lumea sesizează că-i ceva anormal aici și mi-am permis să-i cer ministrului Justiției să se comporte ca un ministru al Justiției. Nu poate el să schimbe sentințe, nu poate să sancționeze pe nimeni, dar măcar să aibă o poziție clară. Altfel, pare că toți tăcem din gură și, dacă avem doamne sau domni din Parlament cu cătușe, înseamnă că violatorii pot fi liberi. Asta cred că e total greșit. (...) Ministrul Justiției trebuie să aibă o poziție. Poziția în care nu spui nimic și te faci că nu s-a întâmplat nimic e inacceptabilă din punctul meu de vedere", a susținut Victor Ponta.

El a precizat că nu are nicio intenție de a ataca pe cineva din justiție, dar consideră că nu e normal ca violatorii să fie liberi.

"Pe vremea când eram eu procuror erau arestați preventiv criminalii, violatorii, tâlharii și traficanții de droguri. Ceilalți se judecă în libertate și, când un judecător decide că sunt vinovați de ceva, se duc în închisoare. Ei, vremurile acelea s-au schimbat. (...) Acesta este un lucru greșit pentru noi ca societate", a afirmat Victor Ponta la B1 TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel